Llosa și Marquez, cei doi titani ai scriiturii, colegi de generație pe care istoria literaturii îi va consemna de multe ori împreună, au devenit rivali, fără a-și disputa viziuni contrare asupre lumii ori a misiunii scriitoricești, ci despărțindu-i, se pare iremediabil, o "încăierare" bărbătească.
Acum 33 de ani, Vargas Llosa și Garcia Marquez erau prieteni, amândoi testându-și forța scrisului propriu și grila prin care lumea căpăta proporțiile unei cărți. Problemele dintre ei au apărut atunci când peruanul și-a testat forța pumnului pe ochiul stâng al lui Marquez, nașul de botez al celui de-al doilea copil al său, istorisire care va deveni una dintre anecdotele clasice ale vieții literare, reluată și în singura biografie autorizată a lui Marquez, semnată de Gerald Marin, apărută recent la Polirom, "Gabriel Garcia Marquez. O viață".
Pe 12 februarie 1976, Garcia Marquez și Vargas Llosa se află la o reuniune în Mexic, unde cei doi ajung să se certe iremediabil, punând astfel punct unei dintre cele mai frumoase amiciții din istoria literaturii, reluată amplu într-o carte semnată de Luis Fernández Zaurín, "De cuando Vargas Llosa noqueó a Gabo" ("Când Varga Llosa l-a pus la podea pe Gabo"). "Vargas Llosa își părăsise familia, pentru o relație cu un top-model, iar Gabo a încercat s-o consoleze pe soția abandonată, Patricia, sfătuind-o să ceară divorțul pentru părăsirea domiciliului conjugal", dezvăluie Zaurin motivul care l-a făcut pe Llosa să se ia la harță cu Marquez. Se pare că atunci când Marquez s-a dus, senin, să-și îmbrățișeze prietenul, acesta, fără niciun cuvânt prealabil, i-a tras un pumn în ochiul stâng, iar cei jur l-au auzind spunând: "Cum îndrăznești să mă îmbrățișezi, după ce i-ai făcut Patriciei în Barcelona?". Se pare că peruanul, deși s-a împăcat cu Patricia, nu a putut să treacă peste ceea ce el considera trădarea prietenului său vreme de 33 ani, când între cei doi s-a așternut tăcerea.
Mulți ani, despărțirea celor doi a fost pusă pe seama divergențelor literare sau chiar a rivalităților personale, până când cotidianul spaniol "La Jornada" a dezvăluit nu doar povestea, ci și două fotografii cu ochiul vânăt al lui Marquez. Chiar dacă lumea a mizat pe împăcarea titanilor, speculându-se chiar că Llosa va prefața una dintre edițiile capodoperei "Un veac de singurătate", scriitorii nu au reușit să-și mai dea întâlnire, nici măcar în registrul literar. În 2007, după ce zvonul despre împăcarea celor doi a luat amploare, agentul literar al lui Garcia Marquez, celebra Carmen Balcells a infirmat, public, că ediția comemorativă a romanului "Un veac de singurătate" va fi prefațată de Llosa, dar a amintit că volumul va include câteva pagini semnate de peruan, dar scrise în 1971, înainte de incidentul care i-a transformat în inamici.
Garcia Marquez este și protagonistul altor povești reunite acum, dar "acestea istorii nu sunt întru totul adevărate, ci invenții transmise pe cale orală, dar, așa cum Vargas Llosa ar spune, vor termina prin a deveni adevărul minciunilor", spune Fernández Zaurín, citat de "La Tercera". Alături de istoria despărțirii celor doi, cartea aduce în prim plan și alte anecdote, din viața lui Francisco de Quevedo, Miguel de Unamuno, Pío Baroja, Camilo Jose Cela, Jorge Luis Borges sau Juan Carlos Onetti. Asumându-și "genul anecdotic, uzula în literatura anglo-saxonă, dar rar în literatura hispanică", Fernández Zaurín nu omite episodul creat în jurul nominalizării poetului Rafael Alberti la premiile Nobel.
Dacă Vargas Llosa și Garcia Marquez nu și-au reluat niciodată prietenia și nu și-au mai vorbit, multe dintre spusele lor au fost interpretate ca adresări indirecte. Atunci când Llosa a criticat intelectualii din Cuba, care nu s-au raliat unei mișcări anti-Castro, s-a spus că Llosa l-a vizat direct pe Marquez, "curteanul lui Castro". Pe de altă parte, Marquez însuși și-a justificat prietenia cu Fidel Castro, prin aceea că "prietenia transcende opțiunile politice". Cert este că cei doi au ales să treacă și motivul despărțirii sub tăcere, deși editorul lui Marquez a dezvăluit că acesta va include episodul în cartea de memorii pe care o scrie.
García Márquez și Vargas Llosa sunt două dintre cele mai sonore nume ale literaturii hispanice.