Ultimele Stiri· 2 min citire

Băsescu salută încheierea negocierilor dintre statele care participă la proiectul Nabucco

Băsescu salută încheierea negocierilor dintre statele care participă la proiectul Nabucco

Băsescu salută încheierea negocierilor dintre statele care participă la proiectul Nabucco

Publicat3 iul. 2009, 09:28
Actualizat3 iul. 2009, 10:23
SursăNewsIn

Președintele Traian Băsescu a apreciat joi, în cadrul întâlnirii cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, că întrunirea, în cursul acestei luni, pentru semnarea Acordului Interguvernamental privind proiectul Nabucco, este un pas important în direcția diversificării surselor de energie.

Președintele României, Traian Băsescu, l-a primit joi seara, la Palatul Cotroceni, pe Ahmet Davutoglu, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia.

Principala temă a convorbirilor dintre cei doi oficiali a constituit-o asigurarea securității energetice a celor două țări și, în acest context, trecerea la punerea în aplicare a proiectului conductei de gaz Nabucco. Șeful statului a salutat încheierea negocierilor dintre statele care participă la realizarea proiectului, apreciind că întrunirea acordului pentru semnarea, în cursul acestei luni, a Acordului Interguvernamental este un pas important în direcția diversificării surselor și a rutelor de transport a energiei.

De asemenea, președintele Traian Băsescu a subliniat caracterul benefic al implicării Turciei în noile instrumente de cooperare multilaterală create în zona Mării Negre. Băsescu a arătat că intensificarea angajamentului Turciei în plan regional constituie o premisă de progres în apropierea de Uniunea Europeană.

Acordul interguvernamental pentru construirea gazoductului Nabucco va fi semnat la Ankara în 13 iulie, au confirmat surse diplomatice și din domeniul energetic, negocierile fiind încheiate în acest moment pentru proiectul european care ar urma să fie o alternativă la gazele rusești.

Proiectul european Nabucco ar trebui să aprovizioneze Europa cu gaz din Asia Centrală și de la Marea Caspică, ocolind Rusia. Gazoductul care ar trebui să pornească din Asia Centrală și să ajungă în Austria, prin Turcia, Bulgaria, România și Ungaria, obiectivul său fiind de a reduce dependența energetică a Europei față de Rusia. La rândul său, South Stream ar trebui să lege Rusia de Europa pe sub Marea Neagră.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri