Șeful statului a participat, sâmbătă, la Constanța, la inaugurarea noului sediul al Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România, unde a vorbit despre minorități, pe care le-a comparat cu un șigar de perle la gâtul unei femei frumoase.
"Eu o să vă spun poate un lucru mai puțin cunoscut, de ce între mine, familia mea, și comunitatea dumnevoastră este o legătură strânsă. În primul rând, copiii mei, pe vremea când eram pe mare, având o soție foarte tânără, neexperimentată, copiii mei au crescut în casă la Zemine. Se duceau la Kogălniceanu și se simțeau mai liberi, erau la curte. Pe scara blocului locuiește Karghi, care îmi spune și acum băiatul meu. Eram comandant de navă și aveam un tână ofițer III care se chema Amza. El era în cart și eu m-am dus pe comanda de navigație. Când a simțit că plec de pe comandă, face: "Domnul cumandant...". "Ce e mă?". "Mă însor". "Bine". "Vreau să-mi fiți naș". "Și mai bine!". S-a dovedit cu acea ocazie că atunci când oamenii vor nu-i desparte nici cultura, nici religia, nici obiceiurile. Și uite că s-a putut să se facă și după obiceiul musulman și după cel ortodox", a povestit Băsescu.
Șeful statului a mai spus că minoritățile reprezintă "valori adăugate la cultura și tradițiile majoritarilor" și că "forța majoritarilor constă tocmai în a-i face pe minoritari să se simtă puternici la ei acasă".
"Minoritățile sunt ca un șir de perle la gâtul unei femei frumoase. De aceea, trebuie să avem grijă ca ele să-și păstreze cultura, obiceiurile, să aibă sentimentul că sunt tratate egal cu majoritarii. Eu susțin acest lucru dând exemple ce drame se nasc în Europa noastră, în vecinătatea noastră, atunci când minoritățile nu sunt respectate. Forța majoritarilor constă tocmai în a-i face pe minoritari să se simtă puternici la ei acasă, indiferent de cultură, religie", a adăugat Băsescu.