Ultimele Stiri· 2 min citire

Barroso a primit o susținere mai degrabă stânjenitoare pentru el, cea a euroscepticilor din PE

Barroso a primit o susținere mai degrabă stânjenitoare pentru el, cea a euroscepticilor din PE

Barroso a primit o susținere mai degrabă stânjenitoare pentru el, cea a euroscepticilor din PE

Publicat8 sept. 2009, 08:24
Actualizat8 sept. 2009, 08:32
SursăNewsIn

Jose Manuel Barroso a obținut luni seară o primă susținere de principiu, mai degrabă stânjenitoare, pentru realegerea sa la conducerea CE, cea a conservatorilor eurosceptici din Parlamentul European.

Timp de trei zile, până miercuri, Barroso are de trecut un test delicat: este audiat de cele șapte grupuri politice din PE, care se vor pronunța prin vot asupra candidaturii sale pentru un al doilea mandat.

Luni seară, el a început cu grupul "Conservatorilor și reformiștilor europeni", format din 54 de membri din cei 736 aleși în total. Acest grup eurosceptic este format din aleși de dreapta britanici, polonezi și cehi, care în iunie au ieșit din familia politică a lui Barroso, PPE.

Membrii grupului CRE nu se vor pronunța asupra candidaturii lui Barroso decât mai târziu săptămâna aceasta, la Praga, dar liderul lor de grup, britanicul Timothy Kirkhope, a sugerat că Barroso a trecut testul cu succes. 

El a spus că aleșii eurosceptici au avut "o reacție foarte pozitivă". "Părerea mea este că totul a mers foarte bine în această seară și că el merită să fie reales", a subliniat britanicul.

Barroso s-a limitat la a spune că discuția a fost "foarte constructivă"

Susținerea probabilă a disidenților britanici, cehi și polonezi este, din punct de vedere electoral, binevenită pentru Barroso, care se îndreaptă spre un vot dificil în PE, dar din punct de vedere politic este sensibilă. Înainte de discuții, Barroso a spus că speră să obțină cât mai multe voturi din partea proeuropenilor din PE.

Înainte de discuții, unul dintre membrii CRE, Michal Kaminski, a avertizat că formațiunea sa nu va accepta "ca UE să adopte politici socialiste care ar spori dificultățile pentru micile societăți și antreprenori". 

Barroso va discuta marți cu PPE și aleșii stângii comuniste, iar miercuri cu socialiștii, liberalii și Verzii. Atitudinea socialiștilor și liberalilor este considerată hotărâtoare pentru vot. Barroso este deja susținut de Cei 27, dar are nevoie de aprobarea PE, unde familia sa politică nu are singură o majoritate suficientă și trebuie să găsească aliați. 

După audierile de săptămâna aceasta, președinții grupurilor politice vor decide joi dacă vor vota săptămâna viitoare, la 16 septembrie. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri