Ultimele Stiri· 1 min citire

Bărbatul din Italia bolnav de gripă porcină s-a vindecat

Bărbatul din Italia bolnav de gripă porcină s-a vindecat

Bărbatul din Italia bolnav de gripă porcină s-a vindecat

Publicat2 mai 2009, 11:38
Actualizat2 mai 2009, 11:40
SursăNewsIn

Primul caz de gripă porcină confirmat din Italia a fost înregistrat la un bărbat în vârstă de 50 de ani, care s-a vindecat, a declarat un oficial sanitar local citat de ANSA.

"Institutul Superior al Sănătății ne-a confirmat prin telefon că testul pentru virusul gripei porcine al pacientului internat a fost pozitiv", a declarat Antonio Delvino, un oficial medical din Toscana, citat de ANSA.

"Pacientul s-a vindecat, în prezent nu mai prezintă niciun simptom" de gripă porcină, a adăugat Delvino. 

Potrivit aceleiași surse, bărbatul a fost internat în 30 aprilie la Massa, în regiunea Florenței. El sosise în 23 aprilie din Mexic. 

"Persoanele din anturajul și familia sa au făcut preventiv tratament antiviral", a precizat Delvino. 

Testele altor șapte cazuri suspecte de gripă porcină din Toscana au fost negative, anunță ANSA.

Sâmbătă, pe site-ul Institutului Superior al Sănătății (ISS) nu fusese confirmat încă niciun caz de gripă porcină.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri