Bărbatul care a intrat cu două grenade în sediul președinției sârbe a fost dezarmat, la intrarea în biroul președintelui Boris Tadici.
"Grenada i-a fost luată în siguranță după cinci ore de negocieri", a declarat o sursă. Dragan Mariț amenințase că se va arunca în aer la ora locală 16.00 (17.00 ora României), dacă nu îi vor fi îndeplinite cererile.
"El a trimis un mesaj la 11.000 de adrese de email în această dimineață (joi - n.red.), amenințând că se va arunca în aer dacă guvernul nu îi va îndeplini revendicările", a afirmat un oficial. "Cer să închei cu guvernul sârb până la ora 16.00 un acord asupra acestei probleme. În caz contrar, voi detona o bombă", a scris agresorul în e-mailul citat de aceeași sursă.
Aparent, bărbatul este nemulțumit de decizia unul tribunal comercial Mariț, a făcut greva foamei timp de 80 de zile în 2004, a vrut să își vândă un rinichi și a amenințat să își dea foc. "Este un caz psihiatric", a spus un oficial din poliție.
"Bărbatul s-a prezentat la intrarea folosită în mod normal de jurnaliști și de cei care vin să viziteze clădirea", au declarat autoritățile.
Incidentul intervine a doua zi după vizita la Belgrad a vicepreședintelui american Joe Biden, în cursul căreia s-a convenit consolidarea relațiilor dintre Serbia și Statele Unite, glaciale după recunoașterea Kosovo de către Washington.