Ultimele Stiri· 1 min citire

Banca Mondială: România ar putea ieși din criză

Banca Mondială: România ar putea ieși din criză

Banca Mondială: România ar putea ieși din criză

Publicat29 oct. 2009, 08:25
Actualizat30 oct. 2009, 00:39
SursăRealitatea TV

România și alte nouă țări foste socialiste, care au aderat recent la Uniunea Europeană, sunt pe cale să iasă din criză. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, publicat joi, relansarea economică va fi, totuși, slabă și nesigură.

Raportul Băncii Mondiale analizează Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria: aceste state vor înregistra în 2009 un deficit de 4,2% și o creștere de 1% în 2010 și de 3,6% în 2011.

Analiștii Băncii Mondiale au împărțit cele 10 țări în trei categorii, în funcție de performanțele economice. În fruntea plutonului este Polonia, urmată de România și Bulgaria. Polonia este singura țară din Uniunea Europeană care nu a avut niciun trimestru de creștere negativă.

Anul acesta, produsul intern brut din România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia și Ungaria va scădea cu 5-10%, iar în Cehia cu 4%. În Estonia, Letonia și Lituania, PIB-ul se va diminua cu 15-20%. Tendința de scădere va continua și anul viitor, cînd cifrele vor varia între 2 și 4%.

Experții Băncii Mondiale spun că în 2010 România, Cehia, Slovacia și Slovenia vor avea o ușoară creștere economică, în timp ce Bulgaria și Ungaria o ușoară scădere.

Blocul fost-socialist va avea 4,2% deficit în 2009, 1% creștere în 2010 și 3,6% creștere în 2011, în contextul în care cele 10 țări au avut 3,9% creștere în 2008 și 6% creștere în 2007.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri