Ultimele Stiri· 1 min citire

Autorul de romane polițiste Donald Westlake a încetat din viață

Autorul de romane polițiste Donald Westlake a încetat din viață

Autorul de romane polițiste Donald Westlake a încetat din viață

Publicat2 ian. 2009, 11:31
Actualizat2 ian. 2009, 11:33
SursăNewsIn

Donald Westlake, unul dintre cei mai prolifici autori americani de romane polițiste, dintre care două, mai cunoscute, au stat la baza filmelor "The Hot Rock" (1972), cu Robert Redfort și "Payback"(1999), cu Mel Gibson, a decedat, anunță presa americană, citată de AFP.

Scriitorul, în vârstă de 75 de ani, a fost victima unei crize cardiace survenite în timpul dineului de revelion din Mexic, locul său preferat de vacanță, conform declarației date de soția sa, Abigail Westlake publicației New York Times.

Donald Westlake, care obișnuia să își scrie la mașină lucrările, a fost un autor extrem de prolific. A publicat sub mai multe pseudonime, Richard Stark, Tucker Coe, Samuel Holt, Edwin West, Curt Clark sau Timothy J. Culver, din cauza neîncrederii publicului în capacitatea sa de a scrie atât de rapid.  

Într-un interviu din 2007 a menționat 104 de titluri, dar site-ul său inventariază doar 86 dintre ele. Ultima carte, "Get Real" urmează să fie publicată în acest an. A scris și opt scenarii de film dintre care unul, "The Grifters" (1990) ("Escrocii", în regia lui John Cusack) a fost nominalizat la premiile Oscar.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri