Internaționalul lituanian al Unirii Urziceni, Gedrius Arlauskis, a declarat, vineri, că formația ialomițeană are puterea de a câștigat din noul titlul de campioană, însă consideră că multe persoane din fotbalul românesc încearcă să împiedice acest lucru.
"Eu, unul, cred că putem câștiga iar titlul, să repetăm succesul din sezonul trecut. Dar, câteodată, cred că toată lumea e împotriva noastră în România. Am avut un început mai slab de campionat, dar acum ne-am revenit și suntem acolo între primele clasate. E puțin păcat din cauza faptului că jucăm meciurile din Liga Campionilor la București deoarece arena noastră nu îndeplinește cerințele UEFA", a spus Arlauskis, citat de site-ul UEFA.
Goalkeeperul în vârstă de 21 de ani s-a declarat dezamăgit de faptul că a ratat convocarea la echipa națională din cauza accidentării la genunchi din partida cu VfB Stuttgart: "Am fost lovit la genunchi de un jucător. Inițial s-a crezut că voi sta aproape șase luni, dar voi reveni pe teren în maxim trei săptămâni".
Promovată în 2006 în Liga I, Unirea Urziceni a reușit să câștige titlul de campioană în sezonul trecut și s-a calificat direct în grupele Ligii Campionilor, fiind a treia echipă din România care a reușit acest lucru după Steaua și CFR Cluj. În prezent, formația ialomițeană se află pe locul 3 în clasament, cu 17 puncte, la doar unul distanță de liderul Rapid.