Liceele cu profil tehnologic pe lângă care funcționează și școli de arte și meserii (SAM) vor pune la dispoziția candidaților din Capitală pentru admiterea din acest an, aproximativ 2.800 de locuri în plus față de anul trecut, a declarat inspectorul Marian Banu.
"Pentru învățământul de zi, pe lângă cele 153 de clase de liceu pe care le avem în mod obișnuit, anul acesta vom mai înființa 97 de clase, a câte 28 de elevi, în liceele tehnologice. Cele 97 de clase provin din restructurarea școlilor de arte și meserii. Pentru aceste clase noi vom folosi spațiul, materialele didactice și profesorii din SAM, urmând ca până la începutul anului școlar, dar și ulterior, dacă va fi nevoie, să modernizăm baza materială și să angajăm profesori de specialitate", a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Marian Banu.
Pe lângă clasele destinate învățământului de zi, vor fi înființate clase noi și pentru ciclurile cu frecvență redusă și de seral. "Vor mai fi înființate clase noi și pentru frecvență redusă și seral, în prezent lucrăm la împărțirea numărului de locuri pentru acest domeniu, dar de obicei se rezervă mai puțin de 15% din numărul total de locuri la liceu pentru aceste clase", a adăugat Banu.
Reprezentantul ISMB subliniază că, mai mult decât spațiul și baza materială, importante sunt programa școlară care va fi folosită pentru clasele de liceu tehnologic și certificatele care pot fi obținute după finalizarea școlii. "Această schimbare este benefică pentru elevi, pentru că ei vor avea parte de cursuri de specialitate mai bune, la nivel de liceu, și vor putea obține certificate de calificare superioare celor pe care le obțineau după terminarea unei școli de arte și meserii", a mai spus Banu.
Potrivit Ministerului Educației, din anul școlar 2009-2010 nu se vor mai putea face înscrieri la SAM-uri, acestea urmând să mai funcționeze doar pentru elevii care au început deja aceste școli. Din 2010-2011, SAM-urile se vor transforma în licee tehnologice, însă asta se va întâmpla numai în funcție de dotări și de specializarea pe care o va dobândi personalul didactic. Practic, în baza acestor două criterii, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) va da dreptul SAM-urilor să devină licee tehnologice.
Înființate în 2003, în primul mandat de ministru al Ecaterinei Andronescu, SAM nu au fost la foarte mare căutare, potrivit statisticilor. În anul școlar 2008-2009, în SAM erau disponibile 90.000 de locuri, dintre care au fost ocupate, în final, mai puțin de 45.000.
Oferta de școlarizare în învățământul postgimnazial și broșura care cuprinde informațiile despre admitere vor fi publicate pe 1 mai, când școlile vor începe și realizarea bazelor de date cu datele personale ale elevilor, baze de date folosite la repartizarea computerizată la liceu.