La început, publicul i-a aplaudat politicos pe dansatorii de etnie romă care au apărut pe scenă alături de Madonna. Când artista a condamnat discriminarea răspândită împotriva romilor, sau "țiganilor", cei 60.000 de spectatori și-au schimbat brusc atitudinea într-una batjocoritoare, scrie Associated Press.
Reacția publicului la discursul Madonnei este o dovadă că prejudecățile rămân adânc înrădăcinate în Europa de Est, se spune într-un articol AP apărut joi.
În ciuda eforturilor susținute de a elimina discriminarea, susținătorii drepturilor omului spun că populația de etnie romă este mai umilită decât orice altă minoritate din Europa. Uneori, discriminarea poate fi letală, continuă autorul articolului, care amintește că șase romi au fost uciși în Ungaria și mai mulți au fost răniți, într-o serie de atacuri rasiste ce au avut loc recent în zonele rurale.
Deși romii sunt discriminați în Europa de Est, muzica și dansurile lor sunt privite ca parte din moștenirea culturală locală. Astfel se explică de ce dansatorii romi au fost inițial primiți cu aplauze entuziaste, în timpul concertului. Totuși, când Madonna a atins subiectul delicat al discriminării, nu este de mirare că a primit ca răspuns huiduieli, scrie AP. Câțiva au aplaudat când cântăreața a spus "Credem în libertate și drepturi egale pentru toți", însă cei care și-au exprimat dezaprobarea au fost mai mulți, se spune în articol.
"Am huiduit pentru că ce ne-a spus mi s-a părut fals. Ce drept are ea să ne spună astfel de lucruri?", a declarat Ionut Dinu, 23 de ani, citat de AP.
Articolul AP continuă prin a prezenta statistici privind "discriminarea fățișă" a romilor în regiune. Autorul nu uită să amintească și de momentul când președintele României, Traian Băsescu, i s-a adresat unei jurnaliste cu apelativul "țigancă împuțită".
Observația Madonnei a atins o coardă sensibilă în România, dar probabil că nu va schimba nimic, concluzionează articolul.
VEZI DISCURSUL MADONNEI
VEZI IMAGINI DIN CONCERTUL MADONNEI