Federația Română de Judo | În urma ședinței Comitetului Director din 20 ianuarie, referitoare la activitatea internă, Federația Română de Judo a emis, pe site-ul oficial, un comunicat pe care îl redăm integral.
"În ședința Comitetului Director din data de 20.01.2018, s-a luat decizia în unanimitate ca toată problematica referitoare la activitatea internă a Federației Romane de Judo, ale membrilor afiliați, ale activității conducerii, corpului tehnic, respectiv administrativ, să se poarte stric la nivelul forurilor competente ale Federației Romane de Judo, toți cei care au solicitări, propuneri, observații sunt obligați să le adreseze secretariatului Federației Romane de Judo care le va pune în discuțiile Directoratului, respectiv Comitetului Director, în funcție de natura problemei. Toți colegii care au acest gen de solicitări vor fi invitați la astfel de ședințe pentru a-și susține punctele de vedere.
Orice discuție publică a unor colegi, care nu respecta decizia Comitetului Director de mai sus, va fi sancționată conform Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale organismelor interne ale Federației Romane de Judo. Această măsură a fost luată tocmai pentru a nu afecta imaginea Federației Romane de Judo, respectiv, pentru a nu periclita discuțiile cu sponsorii interesați să finanțeze activitatea de Judo, mai ales pentru asigurarea unui climat constructiv de pregătire pentru sportivii și antrenorii noștri. În același timp, toți colegii noștri care au competența necesară sunt așteptați să discute public despre competițiile de judo, rezultatele sportivilor noștri, să promoveze în mass-media judoul și valorile sale"