Ultimele Stiri· 1 min citire

Anul acesta, Comitetul de la Oslo a primit 250 de propuneri la premiul Nobel pentru Pace

Anul acesta, Comitetul de la Oslo a primit 250 de propuneri la premiul Nobel pentru Pace

Anul acesta, Comitetul de la Oslo a primit 250 de propuneri la premiul Nobel pentru Pace

Publicat9 oct. 2009, 03:23
Actualizat9 oct. 2009, 03:33
SursăRealitatea TV

Doi disidenți chinezi se numără printre favoriții Premiului Nobel pentru pace care va fi decernat astăzi la Oslo. Din 1901 până în prezent, prestigiosul premiu a încununat 96 de personalități și 20 de organizații internaționale. Comitetul Internațional al Crucii Roșii a fost recompensat de trei ori cu această distincție, iar Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați de două ori. Anul acesta, Comitetul de la Oslo a primit nu mai puțin decât 250 de nominalizări.

Hu Jia este un activist pentru drepturile omului și un constestatar vehement al autorităților chineze, care a fost condamnat anul trecut la trei ani și jumătate de închisoare. Wei Jingsheng a petrecut 17 ani în temnițele Chinei, iar acum locuiește în Statele Unite. Nominalizarea lor coincide cu aniversarea a 60 de ani de la instaurarea regimului comunist din China, dar și cu împlinirea a două decenii de la masacrul din piața Tiananmen.

De altfel, Comitetul Nobel pentru pace este cunoscut pentru marile sfidări simbolice pe care le face. Astfel,în 1989, premiul a fost atribuit liderului spiritual exilat al Tibetului, Dalai Lama.

Printre propunerile din acest an mai figurează și alți militanți pentru drepturile omului din Columbia, Iordania, Rusia, Afganistan și Vietnam, dar și președintele Statelor Unite, Barack Obama, pentru eforturile depuse în vederea dezarmării nucleare.

România are și ea numele legat de unul dintre laureații premiului Nobel pentru pace. În 1986, Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului, născut la Sighet în 1928, a fost recompensat pentru mărturia depusă "în slujba adevărului și dreptății", după cum se motiva în discursul de prezentare al Comitetului Nobel, care îl consideră un "mesager al umanității".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri