Președintele PNL Crin Antonescu a declarat miercuri, în replică la afirmațiile lui Traian Băsescu referitoare la înscrierea la tribunal a majorității, că acest lucru nu este necesar, deoarece PNL, PSD, UDMR și minoritățile nu se află într-o coaliție, ci reprezintă o majoritate parlamentară.
"Nu e vorba de nicio coaliție, nu e vorba de nicio alianță, nu avem ce să căutăm la tribunal. Este o majoritate care s-a manifestat astăzi chiar sub forma pe care a solicitat-o președintele", a afirmat Antonescu, la Realitatea Tv. Liderul PNL a susținut că, în cadrul consultărilor de la Cotroceni, șeful statului le-a spus liderilor PNL, PSD, UDMR și minorităților că "majoritățile se manifestă în Parlament".
"Astăzi s-a manifestat această majoritate explicit, transparent. Că președintelui îi place sau nu acest lucru e cu totul altă problemă", a spus Antonescu. "Trebuie să încetăm să mai discutăm numai în termeni anecdotici, să ne trimitem unii pe alții la tribunal, să vorbim de Grivco, de Golden Blitz, ci să procedăm instituțional", a adăugat el.
În cadrul emisiunii, Antonescu a insistat că nu este vorba de nicio coaliție și a punctat că liberalii, "deocamdată cel puțin", nu au fost niciodată într-o coaliție sau alianță cu PSD, amintind de momentul în care Traian Băsescu a acceptat alianța PDL-PSD. "Nu eu am fost aliat cu Geoană, Iliescu, Hrebenciuc", a afirmat președintele PNL, subliniind că în Alianța PDL-PSD s-a făcut "fără să se treacă pe la tribunal".