Președintele PNL Crin Antonescu a solicitat instituțiilor abilitate stabilirea legalității interceptărilor dintre jurnalistul Bogdan Chireac și șeful ANI, Cătălin Macovei.
"Ce îi cer eu lui Traian Băsescu și Mircea Geoană este să înceteze această joacă de-a șantajul și să spună tot ceea ce știu și se cuvine să fie cunoscut de opinia publică. Înțelegem de ce o parte din anul 2009 a fost dedicat luptei înverșunate între cele două partide pentru MAI, pentru Doi și un sfert și pentru comoara de înregistrări și materiale de șantaj pe care acesta (serviciul, n.r.) se pare că le deține. Se impune în această privință, de urgență după părerea mea, desecretizarea dosarului Omar Hayssam de către Traian Băsescu și CSAT, acum", a spus liderul liberal.
Președintele PNL a susținut că se impune, de asemenea, ca procurorul general să dea un răspuns public afirmațiilor care s-au făcut în privința instituției pe care o conduce. Antonescu a mai considerat necesară și reanalizarea de către serviciile de informații a situației actuale și informarea opiniei publice. "Comisiile parlamentare de specialitate cred că trebuie să solicite serviciilor de informații situația reală în cazul Hayssam. Referitor la interceptări audio-video în cazul dosarului energetic, precum și în alte cazuri - Chireac, Macovei, Geoană, cerem SRI și CSAT să stabilească dacă aceste acțiuni de monitorizare au fost legale sau ilegale, pentru că dacă sunt ilegale, sunt de natură de a periclita drepturile și libertățile cetățenilor din România", a continuat prezidențiabilul liberal.
În opinia lui Antonescu, candidații unei "lumi a șantajului, a înregistrărilor, o lume murdară", anume Băsescu și Geoană, "își aruncă încet-încet, precipitați de apariția campaniei, file din dosare". El le-a cerut celor doi contracandidați ai săi să se comporte "cuviincios" față de opinia publică, să răspundă întrebărilor care apar și să nu transforme campania electorală într-un "concurs de șantaj".
Prezidențiabilul liberal a trecut în revistă speculațiile apărute în presă pe marginea implicării lui Traian Băsescu în scandalul Hayssam și i-a cerut șefului statului să dea răspunsuri clare pe subiect.
Traian Băsescu a declarat luni că Ciprian Nastasiu este "un procuror rejectat", dar "recuperat" de politicieni, că PSD e responsabil că Hayssam a ajuns partener cu șeful statului în deplasări și că speră că "influența trusturilor de manipulare a justiției din PSD" a ajuns la capăt, iar dosarul va fi judecat.