Andrei Pleșu: 33 de români pentru Europa

Câștigătorilor de duminica trecută nu pot decât să le urez succes. Pe de altă parte, nu pot să nu fiu melancolic și neliniștit. Cred că, în mare, nici alegătorii, nici aleșii nu au reprezentări consistente despre realitatea instituțională și politică pentru care și-au dat votul. Ce știu românii despre Parlamentul European? Și dacă ­s-au dus la urne, câtă informație orientativă s-au grăbit să adune? Au idee despre rosturile și funcționarea instituției pentru care și-au ales reprezentanții? Cu ce se vor ocupa învingătorii la Strasbourg, la Bruxelles, sau la Luxemburg? La ce trebuie ei să se priceapă?

Alegătorii au avut, mai curând, în minte alegerile de tip local: au ales partidul preferat, candidații socotiți simpatici, portretele cu biografii parohiale. I-au ales și gata. Restul nu mai e treaba electoratului. Tot ce se poate spera e ca parlamentarii noștri europeni să tragă spuza europeană pe turta strămoșească și tot românul să prospere. Am ales jucători pentru un joc despre care nu știm  nimic. Dar candidații? Câți dintre ei au avut și au idei limpezi despre ce-i așteaptă? Sunt sigur că mulți (poate cu excepția dlui Becali...) nu știu încă în ce constă „meseria” de parlamentar, sau, să zicem, ce diferență este între Consiliul European și Consiliul Europei. Mulți dintre ei au dificultăți să se exprime în limba maternă, darmite în păsăreasca internațională.

Citește mai mult în Adevărul