Editorialiștii aleg fie să-și aducă aminte de vremea comunismului sau să revadă evenimentele importante ale anului care a trecut.
În Gândul, Florin Negruțiu semnează editorialul “Nu ne-am născut în locul potrivit”: “Gabi de la șase a fugit primul, deși, după Revoluție, nu mai fugeai, puteai să pleci pur și simplu. Se apropia de 20 de ani și deja nu mai avea timp. Gabi de la șase avea în biblioteca din camera lui un tren de metal, plăci cu Alexandru Andrieș și casete video. N-avea video, dar era unul pe scară, la care am văzut, într-o noapte din '88, The Wall, al lui Pink Floyd, film pe care nenea Lică, tatăl lui Gabi, om trecut prin viață și prin aresturi politice, l-a considerat o prostie, "pentru că asta e propagandă, nimeni nu mai luptă azi pentru pace". De la nenea Lică am învățat cuvântul propagandă, de la Gabi de la șase că Nichita Stănescu e tare, în ciuda părerii unanime a celor mari că trebuie să fii beat să zici că te doare un cal măiastru”.
În Evenimentul zilei, Vlad Stoicescu explică “Ce poate face Băsescu pentru presă”: “Președintele încearcă să dea impresia că e un mecena al presei libere, un om preocupat chiar și de soarta celor care îl critică.„Măi, omule, pot să fac ceva?” Cuvintele se năpustesc cu lăcomie spre microfonul prins discret în sacoul președintelui, traversează firul lung al lavalierei și se răspândesc cu forță în eter”.
În Adevărul, Laurențiu Ciocăzanu ne invită să visăm: “Nu este nevoie de un studiu sofisticat pentru cauze. De la cătunul Găleșoaia până la kilometrul zero din inima Capitalei, oricare cetățean-model va răspunde simplu: nebunia din viața politică ne-a intoxicat. 2009 a fost, într-adevăr, anul veninului maxim. Mușchii de pe trupurile combatanților s-au umflat până la explozie. Fenomenul a contaminat grosul societății: mare parte din presă, voci din lumea civilă, armatele de funcționari prinși inevitabil în hora electorală. Am văzut și revăzut filme cu voturi cumpărate, țipete și strigături „anti", ură de clasă, turnătorii justificate sau răsuflate. Apoi, ne-am trezit că trecuseră luni bune fără ca România să producă un vaccin împotriva molimei financiare ce ne infectase deja”.
