Albania va aplica în curând, cel mai probabil la sfârșitul lunii aprilie, pentru statutul de membru al Uniunii Europene (UE), deși guvernul de la Tirana va trebui să pună la punct mai întâi alegeri echitabile, în iunie, conform cerințelor impuse de Bruxelles.
"În curând, premierul Sali Berisha va aplica pentru statutul de candidat al UE", a declarat luni ministrul de Externe, Lulzim Basha, în cadrul unei întruniri electorale, potrivit postului de televiziune KLAN.
Un oficial al guvernului a declarat că ultimele zile din aprilie au fost menționate ca posibil termen la care ar putea avea loc inaintarea candidaturii, dar nu a fost fixată o dată anume. O astfel de acțiune ar avea loc înaintea unei dispute a campaniilor electorale pentru alegerile din 28 iunie.
Albanezii s-ar bucura să poată circula fără viză în spațiul Uniunii, iar Basha a promis că cererile existente pentru vize vor fi ridicate în 12 luni, în condițiile în care unii dintre locuitorii Albaniei încă emigrează ilegal în Grecia, în căutarea unui loc de muncă.
Muntenegru, țară vecină cu Albania, a aplicat pentru statutul de membru al UE în decembrie, în timp ce Serbia și Bosnia au anunțat că vor acționa în mod similar anul acesta.