Albanezii merg astăzi la urne pentru alegeri legislative cruciale pentru evaluarea gradului de maturitate democratică a țării și pentru viitorului său european, scrutinul anunțându-se strâns între partidul aflat la putere și opoziția de stânga.
În jur de 3,1 milioane de alegători sunt chemați să aleagă pentru un mandat de patru ani 140 de deputați, dintre cei 4.000 de candidați din patru coaliții politice ce însumează cel puțin 39 de partide.
Lupta se va da însă între Partidul Democrat, formațiunea din care face parte premierul în exercițiu, Sali Berisha, în vârstă de 65 de ani, și Partidul Socialist condus de primarul Tiranei, Edi Rama, în vârstă de 44 de ani. Mai multe sondaje recente creditează cele două partide cu un număr aproape egal de intenții de vot, cu un ușor avans pentru Partidul Democrat. Însă potrivit analiștilor, niciuna dintre cele două formațiuni nu va reuși probabil să obțină majoritatea de 71 de locuri în Parlament. Fostul premier Ilir Meta, liderul Mișcării de Integrare Socialistă (LSI, opoziție), creditat cu 4% în sondaje, ar putea juca, în acest caz, un rol decisiv.
Uniunea Europeană a atras atenția de mai multe ori că aceste alegeri au o importanță capitală pentru perspectiva europeană a Albaniei, care și-a depus candidatura la UE la sfârșitul lunii aprilie. Albania trebuie să respecte criteriile internaționale în materie de alegeri, o "condiție esențială" pentru ca această țară să poată trece la o nouă "etapă în procesul de integrare" în Uniune, a declarat pentru AFP Krisztina Nagy, purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru extindere Olli Rehn.
Acest avertistment este cu atât mai pertinent cu cât toate scrutinele organizate în Albania de la căderea comunismului, la începutul anilor '90, au fost marcate de violențe și contestări. Mai multe incidente au avut loc și în timpul acestei campanii electorale. Un deputat socialist, Fatmir Xhindi, a fost împușcat la începutul lunii mai, fără ca poliția să aibă până în prezent nicio pistă pentru rezolvarea acestui caz. Sali Berisha a dat asigurări că acest asasinat nu are nicio implicație politică. Într-un alt incident, un militant al Partidului Democratic a fost împușcat în apropiere de Tirana. Un oficial local din Partidul Democrat-Creștin (de opoziție) a fost ucis săptămâna trecută în explozia mașinii sale la Shkodra, în nordul țării.
Aceste alegeri legislative se derulează conform noii legi electorale pe care Albania a adoptat-o la cererea UE și a comunității internaționale. Alegătorii au fost invitați astfel să își procure cărți de identitate noi, pentru a pune capăt fraudelor și contestărilor. Ministerul albanez de Interne a anunțat însă marți că 256.794 de persoane din cei 3,1 milioane de alegători nu dispun niciun document care să le permită să voteze.
"Vor fi nenumărate zile de contestare", prevede un observator al scenei politice albaneze, temându-se că noul guvern nu se va forma mai devreme de luna septembrie. "Este puțin probabil ca tabăra care pierde, indiferent care va fi aceea, să accepte rezultatele", adaugă acesta.
Circa 3.000 de observatori, dintre care 500 străini, vor supraveghea alegerile.
Socialiștii lui Edi Rama afirmă deja de mai multe săptămâni că listele de alegători sunt pline de nereguli. Dreapta aflată la putere respinge aceste acuzații, iar Berisha a dat asigurări pentru AFP că alegerile vor fi "libere și corecte", cu "zero interferențe". Primele rezultate oficiale vor fi anunțate în cursul zilei de luni.