Liderul PSD Adrian Năstase a declarat că revizuirea Constituției nu reprezintă o prioritate, ci ține de agenda personală a președintelui Traian Băsescu, care, probabil, își dorește un parlament fără nicio cameră.
"Oricând un text juridic poate fi îmbunătățit. Trebuie găsit momentul oportun", a explicat fostul premier.
Traian Băsescu nu-și dorește un parlament unicameral, ci un parlament fără nicio cameră, consideră liderul PSD. "În momentul în care propune ca toate documente importante să fie asumate de Guvern pe răspunderea proprie în fața Parlamentului, fără dezbatere, în ideea că parlamentarii ar putea să strice textele elaborate la Cotroceni, eu cred că este evidentă poziția și felul în care se raportează Traian Băsescu la Parlament", a declarat Adrian Năstase.
Fostul premier s-a arătat totodată șocat de faptul că din comisia ce a formulat propunerile pentru modificările constituționale, nu au făcut parte "marii profesori de drept constituțional". "Au făcut parte niște tineri, pe care îi respect, nu le pun sub îndoială competența, dar, în felul acesta, este un exercițiu public de imagine", crede Năstase.
"Poate ar fi mai simplu să schimbăm președintele anul ăsta decât să schimbăm Constituția", a conchis liderul social-democrat.