Ultimele Stiri· 2 min citire

Adrian Mititelu consideră că FC Brașov merita să învingă pe Universitatea Craiova

Adrian Mititelu consideră că FC Brașov merita să învingă pe Universitatea Craiova

Adrian Mititelu consideră că FC Brașov merita să învingă pe Universitatea Craiova

Publicat22 apr. 2009, 19:14
Actualizat23 apr. 2009, 02:09
SursăNewsIn

Președintele Universității Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, miercuri, după remiza cu FC Brașov, scor 1-1, că formația adversă ar fi meritat să câștige deoarece alb-albaștrii au avut o evoluție modestă.

"Un meci în care, sincer să fiu, FC Brașov ar fi meritat să câștige. După ce am jucat noi, e clar că nu am avut o seară prea bună. Am fost de multe ori depășiți și trebuie să recunosc că am avut și șansă. Este primul meci din acest campionat în care pot spune că am luat un punct cu șansă. Mai sunt momente în viața unei echipe când nu dai randamentul dorit, dar sunt sigur că vom trece peste pasa proastă din ultimele trei meciuri, când nu am obținut nicio victorie. Sunt mulțumit că am luat un punct pe un teren unde nu a câștigat nimeni", a spus Mititelu.

Tehnicianul grupării din Bănie, Nicolo Napoli, afirmă că golul primit în primul minut de joc și-a pus amprenta asupra evoluției elevilor săi, dar este mulțumit că aceștia au reușit să revină pe final. "Am primit gol repede, și asta s-a văzut în atitudinea echipei. Cei de la Brașov au prins curaj, iar prima parte a curs în favoarea lor. În partea a doua, Brașov a avut mai multe ocazii, dar băieții au crezut până la final și am reușit să luăm un punct pe un teren dificil", a opinat italianul.

Antrenorul gazdelor, Răzvan Lucescu, și-a felicitat echipa pentru evoluție și consideră jocul prestat ca fiind unul foarte bun: "A fost un joc foarte bun, excelent, cu multe ocazii, ne-am sufocat adversarul. Am închis perfect tot ceea ce era de închis, am avut și acțiuni rapide, dar ăsta e fotbalul. Totuși, golul primit ne amintește că trebuie să creezi până la capăt și orice e posibil. La final le-am spus băieților că îi felicit și că au făcut un meci foarte bun, nu am ce să le reproșez".

El speră că FC Brașov va reuși în cele din urmă să se califice în Cupa UEFA la primul sezon după promovarea în prima ligă. "Pentru noi, care venim din Divizia B, este un pas mare că am jucat fotbal adevărat cu Urziceni, Craiova, CFR sau Dinamo. Ne vom lupta până la capăt, pentru că trebuie să crezi".

FC Brașov a remizat, miercuri, scor 1-1, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, după ce a fost egalată în minutul 88, acesta fiind primul gol marcat de echipele oaspete în etapa a 26-a a Ligii I.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri