Adoptarea bugetului ar putea fi amânată, potrivit președintelui Sanitas, Marius Petcu. Pe de altă parte, vicepreședintele PD-L a declarat, aseară, la finalul întâlnirii Coaliției că speră ca bugetul să fie inclus pe agenda ședinței Executivului de joi.
Ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, nu a refuzat să dea detalii, astăzi, în privința datei adoptării bugetului. "Am purtat un dialog deschis cu toți partenerii sociali. Credința noastră este că vom reuși să prezentăm României un buget bazat pe dialog, pe maximă transparență", a spus Pogea, adăugând totodată că nu poate da alte amănunte legate de bugetul de stat pe 2009.
Bugetul ar putea să nu vadă lumina zilei după ședința de Guvern de mâine. Sindicaliștii susțin că aprobarea documentului ar putea fi amânată câteva zile, dacă nu se ajunge la o un acord cu guvernanții, după ce a fost invocată posibilitatea înghețării salariilor de stat.
Președintele Sanitas, Marius Petcu, susține că adoptarea bugetului ar putea fi amânată.
Vicepreședintele PD-L, Gheorghe Flutur, a anunțat săptămâna trecută că proiectul legii bugetului pe anul 2009 urmează să fie aprobat în ședința Executivului din 29 ianuarie, Guvernul menținându-și ținta de deficit bugetar, de 2% din PIB.
Flutur a precizat că reprezentanții PD-L și PSD au discutat despre oportunitatea elaborării unor proiecții bugetare multianuale, în ceea ce privește infrastructura, mediul, dezvoltarea regională, Apărarea și zona Schengen.
Ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, a informat conducerea coaliției despre discuțiile avute la Bruxelles cu miniștrii de Finanțe din UE.
"I-am asigurat pe miniștri din UE de hotărârea noastră de a aborda bugetul cu un deficit de 2% (din PIB), nu 7% cum discută unii oficiali europeni", a spus Flutur.
Comisia Europeană estimează că deficitul bugetar al României se va adânci la 7,5% din PIB în acest an, de la 5,2% din PIB anu trecut.
Deocamdată PSD si PD-L nu s-au pus de acord asupa cifrelor, pentru că mai este nevoie de discuții cu partenerii sociali, tocmai pentru a le explica, încă odată, că punga de la Palatul Victoria este anul acesta cam goală.