Ultimele Stiri· 3 min citire

Actrița Farrah Fawcett, îngerul lui Charlie, a încetat din viață

Actrița Farrah Fawcett, îngerul lui Charlie, a încetat din viață

Actrița Farrah Fawcett, îngerul lui Charlie, a încetat din viață

Publicat25 iun. 2009, 17:03
Actualizat26 iun. 2009, 04:22

Actrița americană Farrah Fawcett, celebră pentru rolul din serialul de televiziune "Îngerii lui Charlie", a încetat din viață joi la vârsta de 62 de ani, din cauza unui cancer de colon, anunță CNN.

Actrița, care a fost dusă miercuri seară de urgență într-un spital din Los Angeles, a luptat cu cancerul timp de aproape trei de ani de zile și a avut curajul să-și facă publică suferința, într-un jurnal video difuzat de NBC pe 15 mai.

Cu câteva ore înainte de moartea actriței, postul de televiziune ABC News anunțase că Fawcett este într-o stare critică. "Nu sunt sigură că va reuși să treacă de ziua aceasta. A primit ultima împărtășanie", declarase jurnalista de televiziune Barbara Walters.

Logodnicul său, Ryan O'Neal și cea mai bună prietenă, actrița Alana Stewart, care a produs documentarul despre bătălia lui Farah cu cancerul, au fost printre cei care i-au stat alături înainte de a muri.

Fiul actriței, Redmond O'Neal, se află la închisoare, într-un program de reabilitare după consumul de droguri.

La începutul acestei săptămâni, Ryan O'Neal anunțase că se va căsători cu Farah înainte să moară.

"I-am cerut din nou să ne căsătorim, și a fost de acord", declarase actorul.

Ca tristă ironie a destinului, O'Neal și-a câștigat celebritatea în 1970, odată cu rolul din drama "Love Story", film în care prietena personajului interpretat de el moare tot răpusă de boală.

Farah Fawcett a fost diagnosticată cu cancer de colon în 2006 și sperase că s-a vindecat după o operație și chimioterapie.

Boala s-a întors anul următor și, în ciuda tratamentelor experimentale din Germania, s-a întins și la ficat.

Luna trecută, tratamentul actriței a fost oprit.

În materialul numit "Farrah's Story" (Povestea lui Farrah) și difuzat de NBC la jumătatea lunii mai, Fawcett a făcut publice informații personale despre tratamentele pe care le-a urmat în SUA și Germania. "Oricât mi-aș fi dorit să păstrez secretul în legătură cu boala mea, nu pot să nu mă gândesc la toți cei care poartă aceeași cruce și pot învăța ceva din ceea ce mi s-a întâmplat și mie. Nu am înțeles niciodată de ce erau oamenii atât de interesați de ceea ce fac eu. Până acum", declara actrița, înainte de difuzarea jurnalui său video.

Farrah Fawcett avea în palmares șase nominalizări la Globul de Aur și era considerată una dintre cele mai frumoase blonde din istoria Hollywood-ului. În 1995, actrița a surprins pe toată lumea pozând în revista Playboy, la vârsta de 48 de ani, acea ediție a revistei fiind cea mai vândută din anii '90. Cel mai important rol al carierei sale a fost cel din serialul de televiziune "Charlie's Angels".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri