Activitatea scăzută a Soarelui ar putea contribui la "furtuna perfectă de radiaţii cosmice"

"În anul 2009, intensitatea radiaţiilor cosmice a crescut cu 19% peste nivelul observat în ultimii 50 de ani", a declarat Richard Mewaldt de la Caltech. "Creşterea este însemnată şi ne-ar putea forţa să regândim de câtă protecţie este nevoie pentru astronauţi în misiuni".

Cauza principală a acestei creşteri de radiaţii este minimul solar, o perioadă a activităţii soarelui care a început în 2007 şi care continuă şi astăzi. Oamenii de ştiinţă ştiu de mult timp că radiaţiile cosmice cresc atunci când scade activitatea solară. În acest moment, activitatea solară a atins un minim în era contemporană, situaţie ideală pentru ceea ce Mewaldt numeşte "o furtună perfectă de radiaţii cosmice".

Radiaţiile cosmice provin din afara sistemul solar, fiind de fapt particule subatomice, în general protoni, dar şi nuclei grei, accelerate aproape de viteza luminii de supernove îndepărtate. Radiaţiile provoacă un set secundar de particule atunci când lovesc atmosfera Pământului, reprezentând un real pericol pentru astronauţi.

Câmpul magnetic al Soarelui este prima noastră linie de apărare împotriva acestor particule. Întregul sistem solar, de la Mercur la Pluto şi chiar mai departe, este înconjurat de heliosferă, de un câmp magnetic accentuat de vânturile solare. Când radiaţiile cosmice încearcă să intre în sistemul solar trebuie să treacă de heliosferă, şi chiar dacă reuşesc să ajungă în interior, mai trebuie să treacă şi de alte câmpuri magnetice.

"Când se înregistrează un minim al activităţii solare, această protecţie naturală este slăbită şi un nivel mai mare de radiaţii cosmice ajung în sistemul solar", a afirmat Dean Pesnell de la the Goddard Space Flight Center.