Del Bosque: \"Xavi reprezintă o specie de jucător pe cale de dispariţie\"

Friday, 13 November 2009, 18:38 Sursă: NewsIn

"Xavi reprezintă o specie de jucător pe cale de dispariţie, deoarece este fidel valorilor echipei sale de club. În ultimii ani, o întreagă lume a avut ocazia să-i admire jocul. Pentru mine, Xavi este un fotbalist exemplar", a spus antrenorul campioanei europene.

Mai mult, mijlocaşul în vârstă de 29 de ani, ales cel mai bun jucător de la EURO 2008, a primit complimente inclusiv din partea selecţionerului Argentinei, Diego Maradona, cu ocazia amicalului pe care cele două reprezentative îl vor disputa sâmbătă, la Madrid.

"Dacă ar fi să aleg un jucător spaniol, atunci, acela ar fi Xavi. Este un fotbalist care mă încântă de fiecare dată când îl văd jucând. La fiecare meci, predă o lecţie de fotbal", a spus Maradona.

Xavi este legitimat la FC Barcelona de la vârsta de 11 ani, iar în cele 12 sezoane petrecute în tricoul primei echipe a câştigat patru titluri în Primera Division şi două trofee ale Ligii Campionilor. Acesta are 81 de selecţii şi 8 goluri marcate pentru naţionala Spaniei, alături de care, anul trecut, a triumfat la EURO 2008.

Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: Ultimele Stiri
Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri