Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ au fost decoraţi de preşedintele Băsescu pentru câştigarea Cupei UEFA

Wednesday, 03 June 2009, 13:43 Sursă: NewsIn

Autor: Realitatea.NET

Imediat după intonarea imnului naţional, Mircea Lucescu a primit din partea şefului statului Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de cavaler, în timp ce fundaşul în vârstă de 28 de ani a fost răsplătit cu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a III-a, asta după ce preşedintele semnase decretul privind oferirea celor două distincţii încă de pe 22 mai.

"Despre Raţ, dar în mod deosebit despre Mircea Lucescu nu se mai poate spune mare lucru. Dincolo de ce ştiţi voi, vreau să vă spun că m-a impresionat extraordinar gestul lui Mircea Lucescu de a purta tricolorul la Istanbul, după câştigarea Cupei UEFA. A confirmat o dată în plus ceea ce a făcut toată viaţa lui. Pentru ce aţi făcut voi doi, pentru respectul pe care l-aţi adus românilor, vă mulţumesc, şi am dorit ca acest moment festiv să existe", a spus Băsescu imediat după ce i-a decorat pe cei doi.

Preşedintele României a adăugat că şi-ar fi dorit ca în sală să fie prezent, printre invitaţi, şi tehnicianul Unirii Urziceni, Dan Petrescu. "Ar fi fost bine dacă ar fi fost aici şi Dan Petrescu, pentru că alături de Răzvan Lucescu, va prelua ştafeta înaltei moralităţi de la Mircea Lucescu".

Însoţit de întreaga familie în frunte cu soţia sa, Neli, şi fiul său, Răzvan, Mircea Lucescu a fost vădit emoţionat de primirea distincţiei. "Nu aş vrea să uit pe nimeni în acest moment festiv. Vă mulţumesc din suflet şi mă simt onorat pentru această distincţie. Mă simt cu adevărat împlinit, eu care de-a lungul întregii mele cariere sportive am încercat să apăr prestigiul acestei ţări. Aş vrea să împart această distincţie cu toţi cei care m-au ajutat să fiu aici", a spus tehnicianul lui Şahtior.

Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, la care Răzvan Raţ a fost integralist, a învins pe Werder Bremen, în finala Cupei UEFA, cu 2-1, după prelungiri, şi a câştigat astfel primul trofeu european din istoria clubului. Partida s-a disputat pe stadionul Şukru Saracoglu din Istanbul.

Lucescu, emoţionat până la lacrimi

Mircea Lucescu a afirmat că a avut foarte mari emoţii şi a fost la un pas de a lăcrima, trăind o senzaţie asemănătoare cu cea petrecută pe vremea când lucra la Beşiktaş.

"Nu am plâns în timpul ceremoniei, dar mi s-au împăienjenit un pic ochii. Am mai avut un astfel de moment când eram în Turcia, când am jucat cu Beşiktaş, în deplasare la Galatasaray, iar suporterii adverşi au trecut peste toate sentimentele faţă de propria echipă şi m-au încurajat pe mine. Cu greu poţi rămâne rigid la astfel de momente", a spus Lucescu.

Tehnicianul susţine că distincţia primită este răsplata tuturor rezultatelor şi comportamentului său din carieră. "Eu nu am făcut niciodată lucruri pentru a primi distincţii. De când sunt în fotbal, am vrut să reprezint cu mândrie această ţară. Am avut aprecieri peste tot, am avut sentimentul de lucru bine făcut în toate ţările unde am lucrat. E foarte important ce impresie laşi". 


Vezi mai multe


Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri