Ploile torențiale înregistrate pe 3 iulie au afectat mai multe localități din partea de sud-est a județului Maramureș, zeci de case și anexe gospodărești fiind inundate.
Conform unui raport întocmit de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș au fost afectate 80 de locuințe, peste 200 de anexe gospodărești, dar și mai multe hectare de teren agricol, drumuri și podețe. În urma precipitațiilor abundente sub formă de ploaie au avut de suferit localitățile Vălenii Șomcutei, Buciumi, Chelința, Someș Uileac, Stejera, Iadăra, Tulgheș și Remeți pe Someș.
Ploile au contribuit la creșterea debitelor unor văi și pâraie care împreună cu scurgerile de pe versanți au afectat 80 de locuințe și 225 de anexe gospodărești. De asemenea, în orașul Șomcuta Mare, s-au înregistrat pagube pe 190 de hectare de teren arabil. Inundațiile au generat și colmatarea a 310 fântâni, 7 poduri și 75 de podețe.
"În Șomcuta Mare a fost afectată de inundații una dintre bisericile din localitate. Apele au ieșit din matcă și au produs pagube pe 190 hectare de teren arabil cultivat și 120 hectare de pășuni și fânețe. Intensificările de vânt au avut aspect de vijelie, rafale puternice doborând la pământ 300 m/c de material lemnos", a declarat purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș, Dan Bucă.
De asemenea, torenții de apă formați pe versanți și ieșirea din matcă a pâraielor și văilor au inundat două diguri și o apărare de mal, 0,4 km de drumuri județene și 0,3 km de drumuri comunale. Pagube s-au înregistrat și la drumul comunal din satul Stejera care a fost afectat pe o porțiune de 3 km, iar în prezent nu se poate circula cu autoturisme, ci doar cu autovehicule sau căruțe.
Prefectul județului Maramureș, Sandu Pocol, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de urgență, a dispus forțelor de intervenție să acționeze în continuare pentru eliminarea efectelor negative ale inundațiilor. Pompierii militari s-au deplasat la Vălenii Șomcutei, unde drumul acces a fost afectat de scurgeri de pe versanți și intervin cu șapte motopompe pentru evacuarea apelor din gospodăriile, anexele gospodărești și curțile cetățenilor. Totodată, împreună cu membrii comitetului local pentru situații de urgență se lucrează pentru decolmatarea fântânilor, podurilor și podețelor. În același timp, echipe specializate de la Electrica și EON Gaz au intervenit pentru restabilirea rețelelor de energie electrică, respectiv branșamentelor și conductei de gaz afectate.