Conducerea Ministerului Apărării Naționale (MApN) a decis pe 13 mai să amâne temporar plata unor sporuri către angajați, printre aceste sporuri numărându-se sporul de radiații și de confidențialitate.
Măsura va afecta aproximativ 90% din personalul armatei, adică 75.000 de militari, a declarat purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu. Sporul de confidențialitate este de până la 15%, iar cel de radiații de până la 10%.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale, care a decis să amâne temporar plata sporului de radiații și confidențialitate, nu a discutat dacă acestea vor fi achitate retroactiv, totul depinzând de buget, a declarat purtătorul de cuvânt al MApN
Sporul de confidențialitate se acordă conform Ordonanței Guvernului nr. 19/2006. Astfel, potrivit ordonanței, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază. De acest spor poate beneficia, însă, doar 5% din numărul total de angajați care figurează în statul de organizare al MApN.
De asemenea, conform legii, unitățile militare, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al Ministrului Apărării Naționale.