Procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată 17 persoane din cadrul I.S.U. Dobrogea. Cele 17 persoane sunt acuzate de instigare la fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Printre persoanele reținute se află general maior în rezervă T. P., fostul inspector șef, colonelul (r) C.N. și fostul prim-adjunct al inspectorului șef al I.S.U. "Dobrogea", col. C.V., precum și un inspector șef al aceleiași instituții.
În același dosar au fost trimiși în judecată contraamiralul (r) R. M., fost Comandant al Flotei Constanța și col. (r) R. E., fost ofițer în cadrul Statului Major al Forțelor Terestre București.
Cercetările au început în noiembrie 2007, când urmare a sesizării D.G.A., dosarul penal a fost înregistrat la D.N.A. - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari. Conform informațiilor ofițerilor D.G.A., col. C.N., împreună cu alte cadre din I.S.U. Dobrogea au încălcat cu intenție actele normative de reglementare a activității de resurse umane cu prilejul participării la organizarea și desfășurarea concursului pentru etapa a II-a de profesionalizare în vederea ocupării unor posturi de subofițeri și alți salariați în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență "Dobrogea".
D.G.A. s-a sesizat în baza unui material pus la dispoziție de către Serviciul Control al I.G.S.U. care făcea referire la fraudarea examenului. În perioada noiembrie 2007 – iulie 2009, ofițerii DGA, cu sprijinul DGIPI, au lucrat la stabilirea întregii activități infracționale a inculpaților. Au fost audiați președintele comisiei de concurs (col. C.N. - fost prim-adjunct al inspectorului șef al I.S.U. "Dobrogea" ) și membrii comisiei de evaluare (corectori), precum și 205 de persoane care au candidat la examenul pentru etapa a II-a de profesionalizare în vederea ocupării unor posturi de subofițeri și alți salariați în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență "Dobrogea".
Printre candidații audiați, un număr de 161 au promovat cu nota maximă (10) și 44 au fost respinși.
Lucrătorii D.G.A. au solicitat Institutului de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. efectuarea de expertize grafoscopice asupra a 98 de foi de răspuns despre care existau suspiciuni ca ar fi fost falsificate, comparativ cu probele de scris prelevate de la membrii comisiei de evaluare a cunoștințelor teoretice și de la candidați. Aceasta activitate a început în aprilie 2007 și s-a finalizat în iulie 2008. De asemenea, ofițerii D.G.A. au ridicat obiecte și înscrisuri de la I.S.U. Dobrogea și de la alte unități M.A.I., audierea cadrelor militare, a funcționarilor sau a altor persoane civile care aveau legătură cu cauza.
În rechizitoriu, procurorii au dispus disjungerea cauzei față de cei 205 candidați admiși prin fals și față de alte persoane. De asemenea, față de 192 de candidați declarați admiși prin fals, care au în prezent calitatea de cadre militare active (subofițeri la I.S.U. Dobrogea) procurorii au solicitat instanței anularea documentelor de încadrare.