A început sezonul de reduceri!! Până pe 15 aprilie prețurile la îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii scad cu până la 70 de procente.
În această perioadă, proprietarii magazinelor sunt obligați, prin lege, să expună în mod clar toate informațiile privind reducerile. Prețul scăzut practicat de comercianți la un anumit produs, nu trebuie condiționat de cumpărarea altuia.
Cu mic cu mare, oamenii au și plecat la cumpărături. Mai ales că e sfârșit de săptămână, românii au luat cu asalt mall-urile gata să-și înnoiască garderoba. Prețurile sunt de partea lor.
Și în Argeș a început sezonul de reduceri. Domnișoarele care se pregătesc să devină doamne în 2009 au un motiv în plus de bucurie. În marile magazine de rochii se mireasă și accesorii prețurile au fost reduse chiar și cu 70 de procente așa că domnișoarele își vor cumpăra rochia visată și vor face și niște economii. Modelele sunt pentru toate gusturile, mai rămâne însă de trecut prin proba de foc – probatul rochiilor.
Dacă ieftinirile nu sunt pe măsura așteptărilor dumneavoastră, nu e cazul să vă pierdeți speranța. Sezonul de reduceri durează până la jumătatea lunii aprilie. În această perioadă vor fi mai multe valuri de reduceri de preț.
Potrivit legii, reducerile se pot practica de două ori pe an. Prima perioadă este 15 ianuarie – 15 aprilie, pentru sezonul toamnă - iarnă, iar cea de-a doua: 1 august – 31 octombrie pentru sezonul primăvară – vară.