Aproximativ 1.300 de persoane au fost cercetate și 1.500 de dosare pentru încălcarea drepturilor de autor și de proprietate industrială au fost soluționate de polițiști în primele 3 luni ale anului, a declarat directorul Direcției de Investigare a Fraudelor din IGPR, Dan Bucur.
Potrivit datelor din primele 3 luni ale anului, a fost înregistrat un număr de 1253 de infracțiuni cu privire la drepturile de autor. Astfel, polițiștii au cercetat 798 de persoane și au soluționat un număr de 976 dosare. De asemenea, în domeniul dreptului de proprietate industrială, a fost constatat un număr de 985 de infracțiuni, cu 506 persoane cercetate și 498 de dosare soluționate.
Bucur a apreciat că trendul în ceea ce privește acest gen de infracțini se menține "la un nivel constant ridicat". Potrivit lui Bucur, principalele zone de proveniență a mărfurilor contrafăcute sunt China și Turcia. "Peste 60% din produsele piratate contrafăcute provin din China, aproximativ 27-28% din Turcia, iar restul din țări precum Bulgaria, Ucraina, Moldova și țările arabe", a declarat Bucur.
În general, produsele contrafăcute ajung în România încărcate în camioane, prin frontiera cu Bulgaria, cu vaporul, pe la Constanța, sau la frontiera verde, cu Ucraina și Moldova. Cele mai mari centre în care se comercializează astfel de bunuri sunt bazarul din Suceava și centrele en-gros mari din preajma Bucureștiului, dar și centre comerciale precum IDM.