Coronavirus - România: 5467 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Splendoarea de pe străzile Reșiței: De Karaso Simplon

Friday, 17 January 2020, 12:20 Sursă: Realitatea.NET

Trei ani i-au luat dr. ing. Marius Hegediuş să realizeze minunăţia: o decapotabilă roşie, făcută de mâna lui şi omologată la RAR cât şi înmatriculată: CS 01 DKS.

Ideea i-a venit relativ simplu, construcţia de maşini fiind un brand al Reşiţei. „Locomotivele au murit cu sigla asta: fabricat la Reşiţa“ (foto) spune Marius râzând. „E o jucărie pentru oameni mari…“ completează el.

Fiind de meserie inginer mecanic a reuşit să NU facă o maşină, ci doar s-o adapteze: „aşa se zice că un inginer bun face lucruri puţine, le compune doar, le adună şi le dă valoare“, mai spune şugubăţul constructor. După ce a acceptat ideea, a stat  puţin, s-a gândit, a făcut calcule, a căutat soluţii…„nu eram destul de informat ca să realizez forma. Soluţia de maşină mi-a venit destul de repede, dar am stat pentru că mă gândeam la materiale…să pot realiza forma respectivă“.

Forma maşinii, imită parţial un Jaguar de la jumătatea secolului XX, dar a suferit destule modificări, „l-am tras puţin în faţă, pentru a intra elementele, motorul, pentru a putea face procesul de răcire, am modificat forma, ca să se potrivească pe infrastructura de care dispuneam…“. Autovehiculul este realizat pe o structură de Dacia SuperNova căreia Mihai Heghediuş i-a aplicat propria caroserie şi i-a refăcut în întregime interiorul, astfel încât să rivalizeze cu o maşină clasică, de epocă.

Numele este un joc de cuvinte

Numele este un joc de cuvinte între denumirea judeţului Caraş şi cea a trenului de lux care traversează Europa de la Istanbul la Paris şi care trece prin tunelul Simplon - Orient Express-ul. Aşa s-a născut „De Karaso Simplon“. Însă Marius Hegediuş, ca orice reşiţean care se respectă, a insistat ca pe emblema autoturismului să apară şi „fabricat la Reşiţa“. În privinţa culorii, un roşu ca focul, Marius spune că nu a ţinut la această culoare, dar că pentru materialul folosit de el în realizarea caroseriei, cromul era cel mai indicat. Cu toate acestea, zâmbeşte pe sub mustaţă când îl întreb despre cum se uită la el fetele în decapotabila aceasta roşie…

”Este povestea drumului de la visul meu de copil din Reșița anilor 60-70 la împlinirea lui, spre bucuria parcă aceluiași suflet de copil, devenit între timp adult. S-a întâmplat după mai bine de 30 de ani, răspunzând de această dată visului propriului meu copil, prin inginerie abordată artistic și ”practică” aici, acasă (în garaj) la Reșița, cu colaborarea nemijlocită a lui Dumitru Lăudat, Ionica Claudiu, Gabriel Stoianovici și Ion Brejneni (cu siguranță nu se uită niciodată o astfel de provocare !).
...și finalizată printr-o exigentă și solicitantă omologare tehnică CE la RAR București” scrie Marius Hegedus în povestea sa de pe contul său de facebook.
Tot el lămurește și numele: ”DeKARASO, de la cel al râului/ județului Caraș (-Severin)
SIMPLON, numele unui tunel din Elveția prin care trecea Orient Expresul, în drumul său de la Paris la Istanbul. În România celebrul tren, trecea într-o vreme pe ruta Caransebeș- Orșova (pe la Pors Orientalis, la Dunăre). I se spunea în perioada interbelică ”simplonul” (substantiv comun) și era tractat de faimoasele locomotive cu abur ”fabricate la Reșița”” se explică pasionatul inginer.

DATE TEHNICE


Caroseria tip cochilie monobloc din rășină armată cu fibră de sticlă, a fost realizată în următoarele faze: model de ipsos scara 1:1-matriță-piesă.
Este montată pe o infrastructură complet echipată de DACIA SuperNova, fabricată în anul 2002.
Structura de rezistență a fost modificată, având rigiditate și rezistență crescute față de original. ”Am mai lungit compartimentul motor din motive de aspect (în acel spațiu este un portbagaj față suplimentar) și respectiv am mutat postului de conducere cu 50 cm spre înapoi.
Motorul este tip Renault 1.4 benzină, injecție, 75 CP, 114 Nm.
Viteza max. 155 km/h
Omologare individuală CE/ ian. 2005 la RAR București” explică Marius Hegeduș.

Realizarea artizanală a necesitat 4000 ore de muncă între anii 2003-2005. ”Sigla a fost realizată de către soția mea prin gravare cu freza stomatologică pe tablă de inox. Farurile și stopurile sunt de serie, pentru TVuri, de fabricate la Elba Timișoara. Tot aici a fost realizat nichelajul jantelor și ornamentelor.
Parbrizul tip duplex a fost realizat la Gerom BUZĂU în iunie 2004 pe matrița mea din tablă. Geamurile laterale sunt plane tip securit....Îmi amintesc cum aproape era să ratez venirea pe lume a fiului meu cel mic, așteptând aproape o săptămână la niște rude din Buzău...să se nască parbrizul cel fără defecțiuni...Oricum, oamenii și tehnicienii aceia au fost extraordinari!” își amintește măiastrul inginer.

 Povestea

Marius Hegeduș este scump la vorbă, scoți greu o poveste de la el și nici nu îi place să povestească. Îi place, în schimb, să scrie, așa că povestea inedită a frumoasei mașini poate fi citită tot pe contul de facebook al lui Marius, care a scris toată povestea visului său împlinit.

Poveste pe care și-o începe cu un Motto: ”Când ai încetat să mai fi copil, ai murit demult” - C. Brâncuși.

”Îmi amintesc că aveam numai 5 ani în 1968 când părinții mei și-au cumpărat prima mașină, un Renault Gordini. O vedeam mică și toată rotunjită și o consideram urâtă față de uriașele și înaripatele mașini americane din filmele de la televizor. L-am întrebat pe tatăl meu de ce nu avem și noi astfel de mașini, dar mi-a spus că la noi în România nu se aduc mașini din America, și chiar dacă s-ar aduce, nu ni le-am permite. În dezamăgirea mea m-am hotărât să- mi construiesc una. Am început cu prietenii de joacă să căutăm și adunăm de prin jurul blocului, de pe la garaje și mai de la distanță tot soiul de fierotanii, de la roți de bicicletă, șuruburi, țevi, scaune și câte altele. În acel moment tatăl meu mi-a explicat că nu se poate așa, că trebuie să-mi fac un plan, să am un proiect și să mai învăț multe despre mașini. Atunci mi-a arătat la ce servesc un șurub și o piuliță și cum să le desenez. Acestea au fost primele mele cuvinte în noua limbă a tehnicii. Mult mai târziu și arătând cu totul altfel, în stil Art Deco, mi-am construit mașina visată în copilărie și am înțeles că a crea muzică, pictură sau artă în general, e oarecum asemănător.

Iată cum timpul a zburat pe nesimțite, și m-am trezit într-o bună zi că fiul meu cel mare, jucându-se cu machetele unor superbe mașini de epocă (Jaguar 120 XK cabrio 1948, Bugatti Atlantic 1937, Citroen DS ”al lui Louis de Funes și Fantomas”, etc., etc.- recunosc, aproape toate cumpărate ca să-mi satisfac mai mult propria plăcere) îmi pune aceeași întrebare pe care i-am pus-o și eu tatălui meu cu ani în urmă. Stupefiat, atunci pe loc i-am dat și eu același răspuns neconvingător, că nu se poate și că nu ne permitem așa ceva.
- Dar voi, care vă tot dați așa de mari cu mașinuțele alea grozave ale voastre, sunteți niște aristocrați și ingineri de doi bani dacă nici măcar nu sunteți în stare să vă construiți una adevărată și numai vă uitați toată ziua la poze și aruncați banii pe jucării, ne zice mai în glumă mai serios soția....și de aici începe epopeea” scrie Marius.

Ca orice inginer ingenios a căutat mai întâi calea facilă, așa că a mers direct la cei care făceau autoturisme în România anilor 2000.

”Inițial am tatonat la uzina Dacia, care nu s-a arătat interesată. Apoi m-am adresat Registrului Auto Român, să văd ce ar implica să construiesc eu însumi automobilul. Într-un prim răspuns evaziv, aceștia au cam dat-o cotită că ce aș vrea eu nu se prea poate. Fără însă să motiveze foarte concret, ci doar cu un pomelnic de acte normative, din care majoritatea însă nici măcar nu aveau legătură cu subiectul în cauză. Ca Toma necredinciosul, m-am apucat să mă documentez de unul singur și inginerește privind legislația aferentă. Am găsit paragraful și litera care stipulau că în principiu, ca omologare individuală, fără încercări distructive (crash- teste, etc.) pot să-mi duc la îndeplinire dpv.tehnico-legal ideea. Am trimis ministrului la pachet răspunsul subordonaților săi, alături de prevederile legale tot ale sale,….și în sfârșit îmi răspunde pe vreo 4 pagini însuși directorul general RAR in personam. Mă și mustrează, ca și cum eu aș fi fost de vină și pentru ceea ce nu i-am întrebat, că ei nu dau consultanță, ci doar sunt abilitați să constate conformitatea sau nu a lucrării mele cu legislația și că de regulă persoanele private (ca mine), fără resurse materiale deosebite și fără o tehnologie adecvată, nu au capabilitatea de a realiza așa ceva în conformitate cu normele exigente din ziua de azi. O fi fost și el un pic iritat de dușul, poate și de săpuneala de la ministru, dar oamenii lui, nimeni altcineva, au fost cei care au crezut că se spală pe mâini cuprecedentul răspuns penibil, cu care i-am bruftuluit și încolțit eu. Totuși pe fond a înșirat la obiect un pomelnic de vreo 40 de regulamente tehnice cărora trebuie să mă conformez și a estimat costul unei atari omologări la cca 150 mil. lei (în 2003, înainte de denominare, cca 4-5000 Euro). Mi-a luat vreo două luni să studiez și să văd ce implicații concrete au acestea la proiectul meu. Ulterior, în drum spre mare, m-am oprit la București la ei sediu să stau de vorbă și față în față cu specialiștii cu care urma să mă confrunt direct. Fără excepție oameni bine pregătiți profesional, politicoși și rezonabili. Cu scrisoarea directorului lor și cu observațiile mele în față, în vreo oră am lămurit toate aspectele și am convenit că, deși legislația nu prevede, odată cu prototipul să le înaintez și un memoriu scris în care să descriu fiecare modificare ce am adus-o automobilului de serie, dacă este cazul și însoțită de calcule tehnice….. Puteam de acum înainte să mă apucde lucru în deplină cunoștință de cauză”.

Doi ani a trudit inginerul Marius Hegeduș să modifice Dacia Supernova, să facă o caroserie și să iasă o mașină unicat, numai bună de omologat.

Finalul: înmatricularea

”Am revenit la București după aproape 2 ani cu mașina pe platformă și am lăsat-o acolo la Laboratorul de încercări al RAR. Țin să remarc că toți, în frunte cu șeful de laborator și-au exprimat stupefacția față de aspectul ei. Întâmplarea a făcut ca în același timp să vină și un reprezentat al lui Ion Țiriac cu un Ferrari de serie mică, fără omologare de tip în România. Tot pentru omologare individuală. Nici omului aceluia nu-i venea să creadă că sub silueta Art Deco este o banală Dacie SuperNova. Cei de la RAR se plângeau de bătaia de cap ce le-o va da analizarea conformării la cele 40 de regulamente pentrumine față de Ferrari ul la care totul consta într-o certificare birocratică a omologării din Italia și niște probe de traseu, și chiar pe mai mulți bani. Eu mă plângeam că mă tapează de atâția bani, că doar nu venisem cu vreo rachetă de 500 CP ca Țiriac, și pe lângă aceasta, eram doar un biet ingineraș de provincie, nu miliardar. Oricum nimeni nu a vrut să ia nici în ruptul capului nici un fel de atenție de la mine. A mai durat vreo două luni, m-am mai deplasat la București să schimb placa de presiune care cedase la probe. Atunci am mai asistat cu sinceră satisfacțieși cum o grupă de studenți, cu documentația mea în față, verifică pe prototip câmpul vizual al șoferului, inclusiv cel din oglinzi. Ulterior mi-au comunicat telefonic că performanțele și stabilitatea mașinii sunt foarte bune și în final m-am dus să o preiau omologată. Am avutși o surpriză plăcută în sensul că devizul final era cu vreo 15 mil. lei sub estimarea inițială. Aveam la mine niște coniac și whisky , dar m-au refuzat până la încheierea programului, dacă rămân și eu să udăm împreună mașina.
Mi-am amânat plecarea cu o zi, pentru că mă contactase și un reporter de la o revistă auto să-mi ia un interviu. Primul. Durase însă mai mult decât m-am așteptat, se făcuse cam ora prânzului, iar drumul de la București acasă avea să se dovedească încă o peripeție. Era în ianuarie și începuse să fulguiască. Ștergătoarele de parbriz nu erau bine strânse și nu prea își făceau treaba spre deloc, iar dincolo de Pitești a început să se și întunece. Eu eram singur și nu aveam nici un fel de scule la mine, așa că până la Slatina, la oltenii mei a fost un adevărat chin. Am scos un maiou din valiză și mă tot opream să șterg parbrizul. Ce să vezi că acolo, văruțul neveste-mii, mare inginer mare, nu avea în casă nici un fel de chei fixe să mă scoată din bucluc. Nici măcar patent. Stătea însă bine, ca întotdeauna, la capitolul zaibăroase. După ce ne-a trecut zaibăreala, ne-am dus a doua zi la târg,unde mi-am cumpărat cheia ce-mi trebuia. Am plecat apoi victorios și zaibăros spre casă cucomisioanele de rigoare pentru oltenii lui, implicit și ai mei, deveniți bănățeni” povestește Marius pe contul său de facebook.

Așa se face că mașina cu numărul CS 10 DKS poate fi văzută tot mai des pe străzile municipiului muncitoresc renumit pentru construcția de mașini și motoare. Sau pe la nunți simandicoase ori închiriată de către oameni cu stare pentru a se face și ei părtași la visul inginerului reșițean...

Autor: Cristian Franț

 

 

 

 

 

 




 


Citeste totul despre:


Alte articole din: SOCIAL
Adaugă părerea ta
Comentarii Existente
Alte articole din: SOCIAL