Update 17:00 Ședința CSAT s-a încheiat, membrii forului stabilind că România va găzdui trupe portugheze.
Update 15.00. La ședința de la Palatul Cotroceni a sosit și generalul Florian Coldea, adjunctul directorului SRI, anunță Realitatea Tv.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse tematici referitoare la:
• Starea de securitate din Ucraina. Implicaţii pentru România;
• Stadiul proceselor de asociere politică şi economică cu Uniunea Europeană şi de integrare euroatlantică a statelor din Balcanii de Vest;
• Stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României;
• Proiectul de lege privind planificarea apărării;
• Concluziile rezultate în urma desfăşurării exerciţiilor şi antrenamentelor de mobilizare, în anul 2014, pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare;
• Activitatea Consiliului Operativ al Securităţii Cibernetice, în anul 2014, şi evoluţiile înregistrate în spaţiul cibernetic;
• Activitatea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO, în anul 2014;
• Regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO;
• Provocările actuale generate de migraţie în contextul securitar din zone cu potenţial terorist;
• Activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în anul 2014;
• Stadiul îndeplinirii hotărârilor adoptate de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2014.