Au trecut trei ani de când Șerban Huidu a provocat un tragic accident pe DN 1, în urma căruia și-au pierdut viața trei persoane. "Cârcotașul" și-a admis vinovăția, însă crede că în timpul scurs de atunci a fost pe nedrept "demonizat" pentru cele întâmplate.
Șerban Huidu a vorbit întâia dată pentru "ring" despre accidentul în care a fost implicat în urmă cu trei ani de zile. Fostul prezentator tv a recunoscut că este vinovat pentru moartea celor trei persoane, dar că nu i se par corecte denigrările și celelalte acuzații care i s-au adus: "Eu nu spun că sunt nevinovat, pentru că nu sunt! Nu sunt! Sunt vinovat, pentru că eram pe contrasens! Din multe puncte de vedere! Așa am și pledat. Numai că de aici până la a demoniza omul e o distanță foarte mare!" a declarat Șerban Huidu pentru Ziarul Ring.
Fostul cârcotaș a vorbit și despre ajutorul pe care îl acordă rudelor victimelor, după ce a fost acuzat în repetate rânduri că le-a întors spatele: "Cu familia care acum face cel mai mult scandal eu m-am întâlnit la o săptămână după accident, i-am ajutat cu multe, nu contează! Mai mult, le-am spus că până își iau banii de pe daune, măcar salariul omului să-l dau. Și mi-au dat un cont, apoi l-au închis. Eu pun bani, cât avea domnul (n.r. - Ștefan Balog) respectiv salariu, în fiecare lună în acel cont. Și acum pun bani, lună de lună, în contul acela!" a mai spus Șerban Huidu.
Întrebat care-i partea cea mai complicată, Huidu a răspuns: "Păi, spre exemplu, când am avut accidentul...în aceeași zi, la aceeași oră, s-a întâmplat un accident mult mai grav, la Periș, cred. Au fost cinci victime. Nimeni nu știe de ei!"