Monden· 2 min citire

Se împlinescu cinci ani de la moartea lui Michael Jackson

Se împlinescu cinci ani de la moartea lui Michael Jackson

Se împlinescu cinci ani de la moartea lui Michael Jackson

Publicat25 iun. 2014, 11:10
SursăREALITATEA TV

Astăzi se împlinesc cinci ani de la moartea lui Michael Jackson. Zeci de mii de fani au pregătit ceremonii omagiale, ce vor avea loc în toate marile orașe ale lumii. Regele muzicii pop a murit la vârsta de 50 de ani, în urma unei supradoze de medicamente împotriva anxietății.

Sute de fani ai regretatului artist au anunțat că se vor aduna pe cunoscutul bulevard Walk of Fame din Hollywood. Aceștia vor aprinde lumânări și vor așeza flori pe locul unde se află steaua ce poartă numele lui Michael Jackson.

La rândul lor, fanii din Spania se vor aduna pe plaja Catalunya din Barcelona, unde vor interpreta câteva dintre hit-urile care i-au adus celebritatea lui Michael Jackson. Comemorări similare vor avea loc și în orașe precum Sydney, Amsterdam, Londra, New York și Berlin.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, din cauza unui cockteil de sedative și medicamente împotriva anxietății. Funeraliile au fost urmărite de peste 30 de milioane de oameni din lumea întreagă. Vestea sfârșitului tragic al cântărețului a cauzat prăbușirea mai multor portaluri web și servicii de Internet, din cauza traficului uriaș.

Deși avea o datorie de o jumătate de miliard de dolari la moartea sa, jurnaliștii scriu că regele muzicii pop a făcut o avere imensă după ce a trecut în neființă, câștigând peste 700 de milioane de dolari în ultimii cinci ani. Albumele lui Michael Jackson s-au vândut ca pâinea caldă, iar un concert organizat cu o hologramă a sa a avut succes printre fani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Monden