Romanița Iovan a postat un mesaj sfâșietor pe contul său de Facebook, în memoria fostului său soț și tată al fiului său Albert, ADRIAN IOVAN, ucis în accidentul aviatic din Apuseni.
Romanița Iovan a postat un mesaj pe contul său de Facebook în memoria fostului său soț, ADRIAN IOVAN. Designerul a ales să posteze o poezie compusă după moartea lui Adrian Iovan de către Geo Ciolcan, tatăl său.
"IN MEMORIAM – ADRIAN IOVAN
De Geo Ciolcan
Ce iarnă sumbră cade peste noi ,
Din Cer, zăpada pare o visare ,
Inoată Țara-n veșnicul noroi
Când șterge-un anotimp din calendare;
Natura e dușmanul cel perfid
Care ne pune viața la-ncercare,
Dar oamenii-s mai răi,punând la zid
Pe cei mai slabi și fără apărare;
Se bat ca lupii cei flămânzi, din crâng,
Dorind s-ajungă-n funcții, să prospere,
Ei nu văd ochii celor care plâng,
Din lacrimi și durere fac avere;
Se-nalță Statul pe statui de lut
Ce vor cădea la primul vânt de seară,
Oameni – roboți, o luăm de la-nceput
Să ne zidim în dragoste de Țară;
Dar, ce folos de inimi si de toți
Care mai cred în reveniri și-n bine
Când impostura generează hoți
Pătrunși, perfid, în stupul de albine?
Dar, ce folos că ochii ne sunt plânși
Și rugăciuni se-aud din gură-n gură,
Când roiul e spurcat de-atâția inși
Ajunși pe trepte mari, prin sinecură?
Avem dovada faptului sever
A celor afirmate cu – ntristare,
Când aripile ce pluteau pe Cer
N-au mai putut sau n-au mai vrut să zboare,
Și-ngreunate, ca de-o piatră grea,
Intrând cu gravitația în horă
Și-au început plutirea, ce murea
Într-un impact c-o forță-așa majoră;
De ghiață, aripile au căzut
Cum cad pe lampă fluturii în noapte,
Și cerul s-a rotit în azimut
Oprind busola la cuvântul – Moarte !
Dar, n-a fost ghiață doar pe fuselaj
Și nu doar aripile-au fost givrate,
Ca într-un joc al morții, cu linșaj,
Și inimile fost-au înghețate;
Da, inimile celor ce domnesc
Peste o Țară renăscută, iară,
De ghiață-au fost, dar neamul românesc
E mult prea viu în Țara glaciară!
Plecat ca să salveze vieți, în zbor
Spre partea Țării cu a ei Biharea,
Pilotul îndrăgit, cuTricolor,
N-a mai putut privi cu zâmbet zarea,
Totul s-a frânt în vuiet crud de brad
Într-o pădure ce și-acum suspină,
Și pe zăpadă conifere ard
În candele tămâie de rășină;
Cu viața ta, pierdută prin nămeți,
Deși puteai ca să rămâi în viață,
Ai dăruit la oameni alte vieți
Ca ei să vadă-o nouă dimineață;
Tu nu mai ești acuma printre noi,
Surâzător și vesel c-altă dată;
Ce mai contează – ești printre eroi,
Doar că Bubuțu nu mai are tată!
Poate, din Cer, pe avion stelar,
La manșă cu Luceafărul de Seară,
Să mai cobori la Albert, și, arar,
Să-l vezi cum crește, ca să nu te doară
Iovane Adrian, pilot de soi,
Să nu te doară Iarna cu Infernul ,
Că mai puteai să locuiești cu noi,
Dar te-au învins : Chemarea si Sistemul!"
