O turistă din Franța care a văzut un cerșetor scotocind prin pubelele din New York a ascultat de vocea interioară care o îndemna să fie o persoană bună și i-a oferit acestuia felii de pizza, fără să își dea seama că persoana în cauză era actorul Richard Gere care turna o scenă de film.
Karine Valnais Gombeau, o franțuzoaică în vârstă de 42 de ani, se afla în apropiere de gara Grand Central din Manhattan, atunci când a văzut un bărbat cu un fes tras până la nivelul sprâncenelor, care scotocea prin pubele, a anunțat duminică publicația New York Post.
Turista ieșea dintr-o pizzerie cu soțul ei și fiul lor în vârstă de 15 ani și a decis să ofere acelui "cerșetor" feliile rămase din pizza lor de dimensiuni pantagruelice.
Richard Gere, în vârstă de 64 de ani, nu a ezitat și a întrebat-o ce se afla în sacoșa pe care i-o oferea acea femeie.
"Am încercat să îi spun în engleză, dar mi-a ieșit pe jumătate în franceză. I-am spus: «Je suis desolée, but the pizza is cold» («Îmi pare rău, dar pizza este rece»)", a declarat Karine Valnais Gombeau pentru publicația americană.
"El mi-a răspuns: «Mulțumesc, Dumnezeu să vă binecuvânteze!»", a adăugat ea.
Turista franceză a părăsit zona fără să știe că a oferit resturi de pizza unui star hollywoodian și fără să știe că era vorba de filmările pentru noul lungmetraj cu Richard Gere, intitulat "Time out of Mind".
Karine a descoperit acest lucru abia după două zile, când s-a recunoscut într-o fotografie publicată de New York Post.
"A fost ceva magic, e incredibil că poate să se întâmple așa ceva. Cred că (el) este foarte frumos, chiar și la vârsta lui", a adăugat turista franceză.
Richard Gere se află în această perioadă la New York unde filmează pentru pelicula "Time Out of Mind", ce spune povestea unui bărbat fără adăpost care încearcă să reia legătura cu fiica sa.