Pepe nu-și va găsi liniștea decât atunci o va vedea pe fosta lui soție, Oana Zăvoranu, pedepsită. Cântărețul le-a cerut, din nou, judecătorilor să ia măsuri împotriva brunetei, pe care a acuzat-o de furt și distrugere.
Chiar dacă este extrem de ocupat, Pepe, pe numele său adevărat Ionuț Nicolae Pascu (36 de ani), își face timp pentru a bate drumul tribunalelor, în speranța că Oana Zăvoranu (42 de ani) va fi găsită vinovată, scrie Click.ro.
După ce dosarul a fost clasat, iar bruneta a scăpat de toate acuzațiile, cântărețul a depus o nouă cerere la Judecătoria Sectorului 3 din Capitală, iar la 13 octombrie magistrații îi vor analiza solicitarea.
”Am atacat soluția ca fiind nelegală și netemeinică și vrem ca instanța să constate că numita Oana Zăvoranu a participat la săvârșirea acelor fapte”, ne-a declarat avocatul artistului, Bogdan Cimbru. În urmă cu 4 ani, după ce s-au despărțit, Pepe a acuzat-o pe Oana că i-a luat 75.000 de euro dintr-un seif și i-a vandalizat casa. În plus, artistul a vrut să-și recupereze prejudiciul și i-a cerut fostei soții daune în valoare de 150.000 de euro. Iar acum, Oana are și de unde să-i dea. Ea a moștenit, după moartea mamei sale, Marioara Zăvoranu, peste 60 de milioane de euro.