Lindsay Lohan (30 de ani) este faimoasă mai degrabă pentru numeroasele momente care i-au stricat reputația, decât pentru cariera sa artistă.
În ultima vreme, Linsday Lohan părea să fie mai fericită ca oricând alături de noul ei iubit, cu un agent imobiliar foarte bogat și mult mai tânăr decât ea pe nume Igor Tarabasnov. Dar, se pare că, cei doi au început deja să aibă probleme după doar câteva luni de relație. Lindsay s-a certat cu tânărul milionar și a chemat poliția. Vedeta de la Hollywood a explicat că iubitul ei a vrut să o omoare.
„Vă rog, vă rog, vă rog! M-a strangulat. Aproape că m-a omorât. Toată lumea va ști! Ieși din casa mea. Fă-o! Te provoc din nou. Ești nebun de legat. Ești bolnav. Ai nevoie de ajutor. E casa mea, ieși afară“, spunea Linsday Lohan, conform thesun.co.uk.
Se pare că tot conflictul a pornit pe fondul geloziei lui Lindsay care îl bănuia pe partenerul ei de viață de infidelitate.