Monden· 1 min citire

Navă de lux în portul Constanța

Navă de lux în portul Constanța

Publicat1 dec. 2008, 12:00
SursăRealitatea TV

Una dintre cele mai luxoase nave de croazieră din lume a ajuns ieri în Portul Constanța. La bordul vasului Calypso sunt peste 400 de turiști britanici care au avut la dispoziție opt ore să viziteze portul și orașul Constanța.

Nava Calypso a acostat la terminalul de pasageri din Portul Constanța. Până aici, vasul a mai făcut escale în porturile Pireu și Istanbul. Vasul are 8 punți cazino, restaurante, baruri, discoteci, piscină, jacuzzi, sală de fitness, centru medical și chiar teren de joacă pentru copii. Turiștii au plătit pentru această călătorie între 500 și 1000 de lire sterline. Aceștia s-au grăbit să viziteze muzeele și magazinele din Constanța.

Vasul a plecat de la Constanța cu destinația Odessa. Până în luna septembrie, nava Calypso va mai acosta în portul Constanța încă de 8 ori. La bordul ei sunt și 22 de români care fac parte din echipajul auxiliar.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Monden