Scandalul cu care Cristi Borcea reușește de o săptămână să fie în centrul atenției a afectat-o profund pe fiica lui. Melissa Borcea a auzit toate cometariile la adresa fostului acționar de la Dinamo și suferă teribil. Fetița, în vârstă de 11 ani, a reacționat pe rețele de socializare după ce realizatorul Șerban Huidu a fost o altă voce care a lansat critici la adresa afaceristului.
Copiii din prima căsătorie ai lui Cristi cu Mihaela Borcea, Patrick (18 ani) și gemenii Mihai Angelo și Antonia Melissa (11 ani), sunt cei mai afectați de scandalul în care este implicat tatăl lor. Astfel că Melissa i-a scris un mesaj lui Șerban Huidu după ce acesta l-a criticat pe Cristi Borcea.
"Am primit un mesaj sfâșietor de la copila ce ar putea să ne dea lecții de viață tuturor... As vrea sa intelegeti nu cu omul Borcea am avut ceva, sau am scris ceva, dar ce face el reprezintă din păcate un exemplu negativ pentru ce vrem să devenim!Cu fetița aceasta, Cristi Borcea s-a purtat, într-adevăr, ca un tată și îl iubește mai presus de orice. Este un exemplu de devorament și iubire necondiționată. Aș vrea să o rog să mă ierte și să ne ierte nouă, celor care am comentat, sarcasmul și să citească peste 10 ani ce am scris eu. Să citească cu mintea ei de atunci nu cu inima de acum, pe care și eu și alții i-am facut-o praf! Te rog să mă ierți!”, a notat Huidu pe Facebook. Fiica lui Borcea i-a răspuns rapid: “Vreau ca toată lumea să știe că Cristi Borcea este minunat ca tată. Toți anii aceștia a fost lângă mine și datorită lui sunt ceea ce sunt acum. Pentru asta îi mulțumesc și îl iubesc enorm!”, a scris Melissa după ce a citit cometariile "cârcotașului", scrie click.ro.