Părinții Mădălinei Manole se pregătesc de un nou proces în care vor solicita redeschiderea dosarului privind moartea fiicei lor pe 14 iulie 2010. Eugenia și Ion Manole vor cere atât audierea unor noi martori persoane publice, cât și studierea unor noi înregistrări audiovideo, scrie Ziarulring.ro.
În acest context, familia Manole salută decizia Mirabelei Dauer de a susține public faptul că Mădălina nu avea motive să se sinucidă. „Mirabela spune adevărul din tot sufletul. Mai e și Maria Dragomiroiu, care a făcut declarații foarte acide la adresa criminalului. Mai sunt și alte persoane publice, inclusiv probe audiovideo provenind din anturajul lui (Petru Mircea – n.r.), pe care procuratura nu a vrut să le ia în calcul”, a declarat Ion Manole pentru „ring”.
"Suntem siguri că dosarul se va redeschide” Până la toamnă, procesul va fi pus pe rol. „Sper ca Dumnezeu să ne țină sănătoși pentru că nu abandonăm acest caz. Suntem în tratative cu avocați pentru a interveni legal și a redeschide dosarul. Vom merge la Curtea Supremă de Justiție și, după ce vom epuiza toate căile de atac în România, ne vom adresa la CEDO. Sunt sigur că dosarul se va redeschide... Au existat cazuri redeschise și după 20 de ani”, spune Ion Manole. Tatăl artistei are și argumente: „În primul rând, Mădălina nu putea să bea acea cantitate de otravă decât dacă cineva i-o turna cu forța, ea fiind inconștientă după ce i-a spart capul. Nu o spun eu, ci specialiștii. Adevărul va ieși la iveală peste un an, cinci, 10... Așteptarea nu e în favoarea noastră, că suntem bolnavi, dar opinia publică va afla adevărul”.