S-a plimbat pe Walk of Fame la Hollywood, a făcut shopping în Beverly Hills și s-a distrat pe cinste la Las Vegas. Toate bune și, mai ales, frumoase pentru Vica Blochina, care a petrecut câteva zile de vis în America, mai puțin întâlnirea cu miliardarul Nick Rădoi, care i-a lăsat un gust neplăcut.
Vedeta mărturisește că a fost deranjată de faptul că acesta a declarat cu subînțeles că ea împreună cu Cătălin Botezatu s-ar fi pierdut, la un moment dat, prin cele 21 de camere ale vilei sale, dar și că a lăsat impresia că ar fi prieteni la cataramă."În primul rând, că nu ne-a făcut o favoare că am fost la el acasă, el trebuie să fie realist pentru că noi i-am făcut lui o favoare. Eu nu am nevoie să mă împopoțonez și să mă duc să mănânc la el mici. Ne-a impus dress code și să mâncăm mici și cârnați, iar după ce am plecat de acolo să ne bârfească cum că eu și cu Cătălin ne-am pierdut prin cele 21 de camere ale lui. Eu am vorbit cu omul acela doar cu dumneavoastră, nu-l cunosc bine și nu-i permit să vorbească despre mine ca și cum sunt prietenă cu el sau ne tragem de șireturi. Eu nu i-am văzut toată casa, ci doar o singură cameră, cea în care am stat cu toții. Nu m-am ridicat de la masă decât atunci când am plecat acasă și în schimb am primit de la Nick Rădoi mici și cârnați și m-am ales cu o bârfă când am plecat de-acolo. Mi se pare urât pentru un bărbat să se poarte așa...", a concluzionat Vica, scrie ziarulring.ro.