Cântăreața R&B Beyonce a făcut aluzie la problemele pe care le-ar avea în căsnicia sa cu rapperul Jay-Z, schimbând versurile unui cântec în timpul concertului susținut de cei doi sâmbătă, la Ohio, în cadrul turneului "On the Run".
Astfel, în loc să cânte "Am fost pe drumuri alături de tine șase ani/ Been riding with you for six years", Beyonce, care a apărut pe scenă îmbrăcată în alb, cu un voal de mireasă pe cap, a cântat "Am fost pe drumuri alături de tine doisprezece ani/ Been riding with you for twelve years", conform dailymail.co.uk.
Schimbarea numărului a fost imediat interpretată de fani ca o aluzie că Beyonce și Jay-Z sunt împreună de 12 ani, însă versurile următoare ale cântecului, intitulat "Resentment", au alimentat speculațiile conform cărora rapperul ar avea o relație cu cântăreața R&B Mya: "Uite ce mi-ai făcut acum. (...) Am tot încercat să uit, dar, la naiba, am prea multe resentimente. Știu că a fost atrăgătoare, dar eu am fost aici mai întâi", scrie Mediafax.ro.
Recent, în presă au apărut informații potrivit cărora Jay-Z ar fi avut o aventură cu cântăreața R&B Mya și că acesta ar fi susținut-o financiar pe interpreta în vârstă de 34 de ani.
Mya a colaborat cu rapperul în 2000, pentru înregistrarea melodiei "The Best of Me", iar, conform unei surse, aceasta "trăiește de pe urma generozității lui Jay-Z".
Beyonce Knowles a devenit celebră la sfârșitul anilor 1990 în calitate de membră a trupei Destiny's Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny's Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat "Dangerously in Love". Beyonce este una dintre cântărețele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 17 astfel de trofee - trei ca membră a grupului Destiny's Child și alte 14 în calitate de artistă solo. Beyonce a jucat și în filme, precum "Austin Powers - Goldmember" (2002), "Pantera roz" (2006), "Dreamgirls" (2006) și "Cadillac Records" (2008).