Monden· 2 min citire

Angelina Jolie și Brad Pitt vor juca într-un film care are la bază un scenariu scris de actriță

Angelina Jolie și Brad Pitt vor juca într-un film care are la bază un scenariu scris de actriță

Angelina Jolie și Brad Pitt vor juca într-un film care are la bază un scenariu scris de actriță

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 mai 2014, 14:51

Angelina Jolie și partenerul ei de viață, Brad Pitt, vor apărea din nou împreună pe marele ecran, într-o peliculă care ar urma să aibă la bază un scenariu scris chiar de celebra actriță, potrivit Mediafax.

Dacă se va concretiza acest proiect, va fi pentru prima dată în ultimii aproape zece ani când Brad Pitt și Angelina Jolie vor apărea împreună pe marele ecran, informează deadline.com.

Angelina Jolie și Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesioniști în "Domnul și doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracția dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp și în viața reală. Brad Pitt a divorțat de actrița Jennifer Aniston în 2005, după patru ani și jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Acum, celebrul cuplu plănuiește o nouă apariție într-o peliculă care ar urma să aibă la bază un scenariu scris chiar de Angelina Jolie, potrivit deadline.com.

Conform aceleiași surse, proiectul este încă în stadiu de discuții, nefiind stabilită toată distribuția noii pelicule.

În filmul "Mr & Mrs Smith" (2005), cu Brad Pitt și Angelina Jolie, John și Jane Smith formează un cuplu banal, care trăiește într-o suburbie și are o viață obișnuită. Însă domnul și doamna Smith sunt de fapt niște asasini plătiți foarte buni, care lucrează pentru organizații concurente. Într-o zi, cei doi află că au fost angajați să se ucidă între ei.

Cei doi actori, botezați de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de șapte ani și au șase copii: trei adoptați - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, și Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - și trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, și gemenii Knox și Vivienne, născuți în iulie 2008.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Monden