Monden· 1 min citire

A murit o legendă a teatrului românesc. Avea 83 de ani

A murit o legendă a teatrului românesc. Avea 83 de ani

A murit o legendă a teatrului românesc. Avea 83 de ani

Publicat15 aug. 2015, 09:42
Actualizat15 aug. 2015, 09:46

Actrița Leonie Waldman-Eliad, o legendă a cântecului evreiesc din România, a murit vineri (14 august), la vârsta de 83 de ani, anunță Uniunea Teatrală din România (UNITER).

Actrița Leonie Waldman-Eliad s-a născut pe 24 ianuarie 1932 și a avut o viață remarcabilă, pe care a dedicat-o unei instituții și unei tradiții de unii uitată - teatrul idiș.

Actrița a "slujit cu dârzenie" Teatrul Evreiesc de Stat din București, până la finalul vieții. Leonie Waldman-Eliad are în palmares peste 120 de roluri interpretate în teatru și film.

Înmormântarea va avea loc duminică, de la ora 11.00, la Cimitirul Evreiesc Filantropia din București.


Întreaga viață și carieră a doamnei Leonie Waldman-Eliad a fost dedicată scenei Teatrului Evreiesc de Stat, debutând în anul 1948 și slujind teatrul până în ultima clipă a vieții sale", se arată în comunicatul citat.

Leonie Waldman-Eliad, absolventă a Conservatorului Pergola, a fost o continuatoare a tradiției teatrului idiș din România. A interpretat peste 120 de roluri în teatru și film, iar alături de orchestra teatrului a imprimat "Cântați cu mine!" — un disc de o înaltă valoare artistică, care a scos în evidență o voce inconfundabilă, se arată în comunicatul Teatrului Evreiesc de Stat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Monden