Ea arată că pofta de dulce sau chiar de paste făinoase este „o chestiune care mai degrabă ține de o nevoie de calmare a capului”.
„Mâncatul de foame se traduce prin senzații fizice, corpul simte și atunci avem fie la nivelul stomacului sau al tubului digestiv ușor gol sau crampe, ulterior, dacă senzația de foame crește, slăbiciune, o lipsă puterii de concentrare. Pe măsură ce foamea avansează ajungem la nervozitate, iritabilitate. În schimb, mâncatul emoțional nu reflectă o nevoie de nutrienți a organismului ci o nevoie de glucoză a creierului. El cu glucoză funcționează dar, în același timp, îl și anesteziasă, îi dă stare de bine. Mâncatul emoțional ne îndeamnă spre dulce sau spre produse făinoase — pâine, pizza, paste—, pentru că ele conțin glucoză. Este o chestiune care mai degrabă ține de nevoia de calmare a capului. Trebuie să învățăm să facem diferență între mâncatul de foame și cel emoțional. Corpul nu știe să ceară, în schimb, mintea noastră, care niciodată nu simte, are întotdeauna foarte multe idei și este insațiabilă. Ea nu este niciodată sătulă, poate mânca oricât, tocmai pentru că nu simte. Deci, putem mânca chiar dacă suntem sătui, din simplul fapt că respectivul produs ne dă o stare de bine. Zahărul este, de obicei, principalul element care trădează mâncatul emoțional. Corpul nu știe să ceară zahăr, cel mult cere pâine, dar zahăr cere capul”, a explicat dr. Mihaela Bilic pentru Agerpres.
