Justitie· 1 min citire

Falsul broker bursier din București a fost reținut pentru 24 de ore

Falsul broker bursier din București a fost reținut pentru 24 de ore

Falsul broker bursier din București a fost reținut pentru 24 de ore

Publicat14 dec. 2020, 19:24
Actualizat14 dec. 2020, 19:36
Sursăagerpres

Bărbatul bănuit de înșelăciune după ce ar fi convins cel puțin o persoană să „investească” sume de bani în diverse fonduri a fost reținut pentru 24 de ore.

Suspectul va fi prezentat, marți, magistraților, cu propunere legală, a anunțat Biroul de presă al Poliției Capitalei.

Polițiștii au efectuat, luni, percheziții la bărbatul care a susținut că este broker bursier și ar fi indus în eroare o persoană pentru a „investi” suma de aproximativ 80.000 lei.

Totodată, există indicii cu privire la existența altor persoane vătămate.

Polițiști de la Serviciul Investigare a Criminalității Economice Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în acest dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„Din probatoriul administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, în cursul anului 2020, ar fi indus în eroare persoana vătămată atribuindu-și calitatea de broker bursier și ar fi convins-o să „investească” suma de aproximativ 80.000 lei”, explica DGPMB.

Audierile au avut loc la sediul Serviciului Investigare a Criminalității Economice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie