SCANDALURILE din jurul CEC BANK. Povestea din spatele înlocuirii lui Radu Ghețea

SCANDALURILE din jurul CEC BANK. Povestea din spatele înlocuirii lui Radu Ghețea
Radu Ghețea, unul dintre cei mai logevivi bancheri români, a venit în 2007 la conducerea CEC, odată cu adoptarea noii strategii de dezvoltare, cumulând, la acea vreme, două poziții: de președinte și director executiv. Banca de stat trebuia să facă trecerea de la Casa de Economii și Consemnațiuni, percepută ca o bancă de depuneri, la o bancă universală și să fie privatizată - ceea ce nu s-a întâmplat până în momentul de față.
Ghețea a fost artizanul modernizării instituției. Procesul a demarat în 2007 și a fost încheiat cu succes la finalul anului 2011. Întreaga transformare a costat în jur de 135 de milioane de euro. Însă, pe lângă realizările incontestabile din domeniu, de numele lui Radu Ghețea se leagă și o mulțime de controverse.
Acesta a intrat în atenția opiniei publice atunci când fostul ministru al Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, a declarat că a fost sunat de Traian Băsescu care i-a cerut să nu-l schimbe pe Ghețea de la conducerea CEC. Intervenția fostului președinte ar fi avut loc la scurt după ce Ioana Băsescu, fiica cea mare a acestuia, a luat de la CEC un credit de un milion de euro, pe o perioadă de 30 de ani, cu care ar fi cumpărat celebra moșie de la Nana.
Presa a dezvăluit atunci că Ioana Băsescu a obținut împrumutul în timp record și cu dobânzi preferențiale. Ministerul Finanțelor a cerut Băncii Naționale a României să facă un control la CEC Bank, pentru a vedea cum a fost acordat creditul. În plus, Senatul a decis constituirea unei comisii de anchetă în legătură cu acest împrumut, despre care Ghețea a explicat că a fost acordat legal.
Considerat un apropiat al guvernatorului BNR- Mugur Isărescu, Ghețea a rezistat mai multor tentative de înlocuire atât de la CEC Bank, cât si din funcția de șef al Asociației Române a Băncilor.
În scandal a intervenit și premierul de la acea vreme Victor Ponta, care n-a ratat prilejul să iasă cu atacuri la adresa președintelui Traian Băsescu.
,,Niciun român nu obține credit pentru teren agricol, l-a obținut domnul Băsescu, la dublul sumei pe care CEC-ul are voie să o dea persoanelor fizice. Am vorbit cu ministrul Finanțelor, pentru că este singurul care are competența de a face schimbări în conducerea CEC și îl susțin total să verifice foarte clar lucrurile și să propună măsurile care se impun”, a spus Ponta.
În replică, Băsescu a precizat că terenul din Călărași a fost cumpărat cinstit, fiind vorba despre o afacere de familie. Totodată, el a menționat că, de fapt, USL, în ansamblu, a făcut un joc politic. Până la urmă, cel care a semnat decizia de eliberare a lui Ghețea din funcția de șef al CEC a fost chiar Victor Ponta, în calitate de ministru interminar de Finanțe. Se întâmpla în 2014, ca, mai apoi, în 2019, Ghețea să fie înlocuit și din funcția de președinte al Consiliului de Administrație.
În 2014, numele instituției bancare a apărut într-un alt scandal. Imaginea lui Constantin Brâncuși a fost folosită atunci într-o reclamă pentru CEC. În videoclip, o voce a fost adaugată imaginilor de arhivă, astfel încât să pară că marele artist povestește despre ideile și opera lui. Însă folosirea imaginii acestuia a fost contestată de autoritățile locale din Târgu-Jiu, care au spus că vocea care pare a lui Brâncuși este de fapt un fals, la fel ca și semnătura care apare pe afișele publicitare.
În trecut, CEC Bank a fost la un pas de privatizare. În 2006, Guvernul a aprobat forma finală a contractului de privatizare, care prevedea că statul va vinde pachetul majoritar de 69,9% din acțiuni. Contravaloarea a 9,9% din pachetul scos la vânzare ar fi urmat să fie transferat Fondului Proprietatea, alte 5% din acțiuni vândute foștilor și actualilor angajați ai CEC, iar restul de acțiuni până la 100%, tranzacționat pe piața de capital. Tranzacția nu a mai avut loc deoarece autoritățile au considerat că prețul oferit de National Bank of Greece, adică 560 de milioane de euro pentru 70% din acțiuni, a fost prea mic.
În ultimii ani, în spațiul public au fost vehiculate mai multe idei posibile pentru evoluția CEC Bank, care a rămas singura bancă comercială cu capital sută la sută de stat. În 2016, consilierul premierului Dacian Cioloș pe probleme economice, Dragoș Pîslaru, a vorbit despre intenția statului de a vinde o parte din instituția bancară către un investitor strategic.
CEC a intrat și în atenția actualului premier. S-a întâmplat anul trecut când Florin Cîțu, în calitate de ministru al Finanțelor, a precizat că vrea să reducă salariile șefilor băncilor de stat, de la 15.000, la aproape 6.000 de euro pe lună. Spre finalul anului trecut, Cîțu a declarat că este nevoie de modernizarea CEC Bank pentru că, prin intermediul acesteia, pot fi atrase anumite finanțări de la Comisia Europeană.
Tot în 2020, Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică. De la data intrării în vigoare a legii se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută, conform actului normativ. Liberalii au contestat această lege la CCR, dar sesizarea a fost respinsă. Însă, potrivit cotidianul.ro, un proiect de lege elaborat de Ministerul Economiei prevede chiar eliminarea acestei interdicții, ceea ce a alimentat informații potrivit cărora noul executiv ar avea în plan privatizarea CEC.
Instituția bancară anunța spre finalul anului trecut că și-a majorat activele cu peste 14% în primele nouă luni din 2020, față de finalul anului 2019, până la valoarea de 37,5 miliarde de lei, iar profitul net a fost de 274,2 milioane de lei.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























