Actual· 3 min citire

Război Ucraina. Bombardamente masive la Zaporojie: Cel puțin o victimă după 10 rachete sol-aer trase de ruși - FOTO

Război Ucraina. Bombardamente masive la Zaporojie: Cel puțin o victimă după 10 rachete sol-aer trase de ruși

Război Ucraina. Bombardamente masive la Zaporojie: Cel puțin o victimă după 10 rachete sol-aer trase de ruși

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 oct. 2022, 11:23

Rușii atacă masiv Zaporojie cu rachete. Sunt victime deja, după ce bombardamentele au distrus un centru pentru copii cu nevoi speciale.

Forțele ruse au lansat luni dimineață circa zece rachete sol-aer S-300 asupra orașului Zaporojie, centrul administrativ al regiunii cu același nume, distrugând obiective de infrastructură civilă, între care un centru de reabilitare pentru copii cu nevoi speciale, a anunțat șeful administrației militare ucrainene al regiunii Oleksandr Staruh pe contul său Telegram, potrivit Unian.

"Există riscul unor noi atacuri. Aveți grijă de voi!", a spus el, adresându-se localnicilor.

În aceeași postare, responsabilul ucrainean adaugă că, în afară de orașul Zaporojie, au fost vizate alte două localități din apropiere.

Anatoli Kurtev, primarul interimar al orașului, a declarat că în urma noului atac asupra Zaporojie există victime, dar fără să ofere detalii.

"În urma atacului inamic, au fost distruse obiective ale infrastructurii civile. Din păcate, există victime. La fața locului acționează toate serviciile competente", a indicat Kurtev, promițând să revină ulterior cu mai multe detalii, relatează Agerpres, citând Unian.net.

Război Ucraina. Bombardamente masive la Zaporojie: Cel puțin o victimă după 10 rachete sol-aer trase de ruși - FOTO – poza 1


Cel puțin o persoană a fost spitalizată ca urmare a atacului cu rachete împotriva centrului de reabilitare, unde învățau copii cu nevoi speciale.

Război Ucraina. Bombardamente masive la Zaporojie: Cel puțin o victimă după 10 rachete sol-aer trase de ruși - FOTO – poza 2

Nu se știe dacă este vorba de un adult sau de un copil.

Forțele ruse au ocupat de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina cea mai mare parte din regiunea Zaporojie (sudul Ucrainei), unde se află situată cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Cele mai mari orașe din regiune - Berdiansk, Melitopol, Tokmak, Enerhodar - unde este situată centrala nucleară din Zaporojie - se află sub ocupație rusă. Centrul administrativ al regiunii se află însă sub controlul Ucrainei.

În perioada 23-27 septembrie, ocupanții ruși au organizat un așa-zis referendum în regiunea Zaporojie și Herson (sud) cu privire la desprinderea de Ucraina, formarea unui stat independent și aderarea acestuia la Federația Rusă. La 30 septembrie, președintele rus Vladimir Putin a oficializat anexarea regiunilor Herson, Zaporojie, precum și a autoproclamatelor republici populare Lugansk și Donețk, din estul Ucrainei, la Federația Rusă. Dar niciuna dintre ele nu este controlată în totalitate de trupele ruse, mai notează Unian.

Orașul Zaporojie a fost supus bombardamentelor și în cursul desfășurării așa-ziselor referendumuri, iar în ultimele zile inamicul și-a intensificat atacurile.

Cu o zi în urmă, invadatorii ruși au lovit Zaporojie și suburbiile sale cu patru rachete S-300, distrugând mai multe obiective de infrastructură industrială.

Dar atacul cel mai sângeros din ultimul timp datează din 30 septembrie, când forțele ruse au lovit o coloană de mașini civile care așteptau la coadă la ieșirea din oraș spre teritoriul ocupat temporar de ruși: 31 de persoane au fost ucise.

În ultimele 24 de ore, forțele ruse au lansat 11 rachete de diferite tipuri, efectuând alte 10 atacuri aeriene pe teritoriul Ucrainei, precum și 65 de bombardamente cu sisteme de lansare multiplă de rachete împotriva a zeci de localități, a raportat Statul Major General al armatei ucrainene într-un buletin informativ cu privire la situația de pe front pe pagina sa oficială pe Facebook. În cel puțin 35 de localități au fost semnalate distrugeri, potrivit textului

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News